Cum se salutau țăranii de altădată. Ce formule de politețe foloseau între ei, dar și cu bogații vremii
Salutul, în lumea satului românesc de altădată, era mai mult decât o simplă formă de adresare. Era un prilej de a arăta respectul și de a face urări de bine persoanei întâlnite. Formulele de salut variau în funcție de sex, vârstă, statut social și ocazie, iar multe dintre acestea s-au păstrat până în prezent.
Formule tradiționale de salut
În comunitățile rurale, existau reguli stricte de salut. Persoana tânără saluta prima pe cea vârstnică, femeia pe bărbat, iar localnicul pe străin. Formulele de adresare respectau statutul social și autoritatea persoanelor din comunitate, astfel încât preotul, învățătorul, primarul și alte autorități erau salutați primii.
Pentru a arăta respectul, femeile foloseau „dumneata” sau „mata” când se adresau bărbaților. După perioada de emancipare a femeii, bărbații au început să salute primii femeile, folosind formula „Săru’mâna”, care până atunci era rezervată doar boierului, preotului și învățătorului.
Salutul în perioada sărbătorilor
Sărbătorile religioase aduceau cu ele formule speciale de salut. De Crăciun, Anul Nou, Bobotează și Sfântul Ioan, oamenii își urau „La mulți Ani!”. De Paște, salutul era „Hristos a înviat!”, cu răspunsul „Adevărat a înviat!”. Această formulă era folosită de la prima zi de Paște până la Înălțare, când era înlocuită cu „Hristos s-a înălțat!” și răspunsul „Adevărat s-a înălțat!”. Aceste formule de salut exprimau atât respectul, cât și bucuria specifică acestor sărbători.
În timpul muncii, gorjenii se salutau cu „Bun lucru!” și „Spor la treabă!”. La masă, urarea era „Poftă bună!”, iar răspunsul venea prompt: „Poftiți aproape!”. Aceste formule erau semne ale ospitalității și respectului reciproc.
Salutul la evenimente ceremoniale
Evenimentele de viață, precum nașterile, nunțile și înmormântările, aveau propriile formule de salut. La botez, tatăl copilului întâmpina oaspeții cu „Bine ați venit!”, iar răspunsul era „Trăiască pruncul ce s-a creștinat! La mulți Ani!”. La nuntă, invitații erau salutați cu „Bună dimineața! Noroc și ceasul bun!”, și răspundeau la fel după ce gustau din ploscă. La înmormântare, formula era „Dumnezeu să-l ierte!”, iar la pomană se spunea „Dumnezeu să-i primească!”.
Salutul în lumea satului românesc de altădată era un ritual plin de semnificație, respectând reguli stricte și variind în funcție de context. Aceste formule de politețe nu doar reflectau structura socială și valorile comunității, dar au și contribuit la menținerea coeziunii sociale. Chiar dacă societatea a evoluat, multe dintre aceste obiceiuri au rămas vii, păstrându-și farmecul și autenticitatea.
