Cuvântul din limba română pe care americanii îl folosesc aproape zilnic. E printre puținele din limba engleză care au rădăcini românești

Limba română este o limbă cu o istorie îndelungată și cu o structură extrem de complexă, ceea ce o face provocatoare atât pentru vorbitori nativi, cât și pentru cei care o învață ca limbă străină.

Pastrami din limba engleză provine din română / foto: Pixabay
Pastrami din limba engleză provine din română / foto: Pixabay

Deseori, unele persoane întâmpină dificultăți în a scrie sau pronunța corect anumite cuvinte, chiar și pe cele utilizate frecvent în comunicarea cotidiană.

Un alt aspect interesant al limbii române este influența pe care au avut-o alte limbi asupra sa, prin preluarea unor cuvinte și expresii din diverse culturi.

Totuși, limba română nu este doar o recipientă pasivă de împrumuturi lingvistice, ci și o sursă de cuvinte pentru alte limbi.

Un exemplu notabil este faptul că un cuvânt românesc a fost adoptat și este folosit zilnic de americani, fără ca mulți dintre aceștia să fie conștienți de originea sa.

Cuvântul în cauză este „pastramă”, un preparat tradițional românesc care a cucerit și gusturile străinilor.

Cuvântul „pastramă” este, de fapt, românesc

Originea cuvântului „pastramă” este, de fapt, românească, iar termenul englezesc „pastrami” derivă din acesta. Inclusiv dicționarele engleze specifică faptul că acest cuvânt provine din verbul românesc „a păstra”. Primele atestări ale utilizării termenului „pastramă” datează din 1895.

De unde provine însă această legătură între cuvântul românesc și folosirea lui în cultura americană? Istoria acestui preparat și a numelui său în Statele Unite este destul de complexă.

Potrivit unor surse, pastrama a fost adusă la New York la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX de emigranți români, în special evrei din Basarabia și Bucovina.

Aceștia s-au stabilit în Lower Manhattan, într-o zonă cunoscută sub numele de „Little Romania”, care era populată majoritar de români.

Marcus Ravage, un scriitor de origine română, descrie în memoriile sale sosirea sa în New York în 1900 și menționează restaurantele românești care expuneau „pastramă de gâscă și butoaie de măsline coapte”, aceasta fiind precursorul pastramei americane.

„Se pare că pastrami a fost adusă la New York de emigranții români (evrei din Basarabia și Bucovina), la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Little Romania din Lower Manhattan era un cartier în cartier, ascuns în blocurile delimitate de East Houston Street, Allen Street, Grand Street și Bowery.

Când scriitorul de origine română Marcus Ravage a sosit la New York în 1900, a găsit zona înfloritoare; restaurantele se deschiseseră peste tot, își amintește el într-o carte de memorii, iar primele delicatese românești expuneau „pastramă de gâscă și butoaie de măsline coapte”, potrivit The New York Public Library.

Este sau nu pastrama un produs românesc?

Cu toate acestea, există și voci care contestă originea românească a cuvântului pastramă, susținând că acest preparat ar fi fost inițial realizat în țări precum Turcia sau Grecia, de unde ar fi fost preluat și adaptat de români.

Cu toate acestea, mulți consideră că românii au jucat un rol esențial în popularizarea acestui preparat în Statele Unite și că denumirea sa provine, fără îndoială, din limba română.

Un utilizator de pe Facebook a subliniat faptul că „pastrama” a fost înregistrată în dicționare ca având origini românești, deoarece românii au fost cei care au preparat și comercializat acest produs în Little Romania.

Pe de altă parte, există și păreri care susțin că, deși românii au contribuit la răspândirea preparatului, rețeta originală ar proveni din alte culturi. Indiferent de aceste controverse, este evident că românii au avut o influență semnificativă asupra introducerii și popularizării pastramei în Statele Unite, ceea ce constituie un motiv de mândrie pentru comunitatea românească.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
image
actualitate.net
image
actualitate.net