Fata de la țară care a devenit prințesă și s-a măritat cu un general turc. A fost prima doamnă a Bucureștiului și o pianistă foarte apreciată
În 1832, într-o casă modestă din satul Homorod, în judeţul Braşov, se năştea Anne Simonis, o săsoaică despre care aveau să scrie istorici români, maghiari şi sârbi. Annchen, cum era alintată în familie, era cea mai mică dintre cei şapte fraţi. Aceasta cânta la pian la numai 7 ani, iar pe când era elevă s-a împiedicat în fața celui care avea să îi devină soț: generalul turc Omer Efendi–Paşa.
„Prințesa de la țară” s-a născut în 1832
Pe strada Nieder, nu departe de râu, la marginea satului săsesc Hamruden (Homorod), se află o casă modestă. Pentru istoria Homorodului, casa de la numărul 46 are o importanţă deosebită. Aici s-a născut, la 17 octombrie 1832, Anne Simonis. Cea care avea să devină soţia unui general otoman, prima doamnă a Bucureştiului, pianistă şi compozitoare apreciată în marile capitale europene.
Povestea Annei aminteşte de „1001 de nopţi“
Chiar dacă mai mulţi istorici şi scriitori, sârbi, români sau maghiari au scris despre fabuloasa ei biografie, iar compoziţiile ei sunt încă cântate în concerte, braşovenii nu ştiu prea multe despre „Prinţesa din Homorod”. Cel care a reuşit să păstreze mai multe scrisori ale Annei, vechi de peste 150 de ani, a fost nepotul ei, Martin Binder din Rupea.
Cu ajutorul lor s-au putut reconstitui mai multe detalii biografice. Annchen, cum i se spunea Annei acasă, era ultima ultima născută dintr-o familiie obişnuită de saşi. Georg Simonis şi Katharina, născută Hallas, au avut şapte copii. Georg era solist la biserică. Anne i-a moştenit talentul muzical. Fratele mai mare, Getz, era organist în sat. El o învăţa să cânte la pian. Saşii din Homorod o ascultau pe Anne cântând la slujbe încă de la vârsta de 11 ani.
Într-o zi, Getz a fost surprins în patul unei săsoaice căsătorite, chiar de soţul acesteia. Gelos, încornoratul l-a luat la bătaie. Vestea s-a dus în tot satul. La sfatul preotului, ca să facă uitat scandalul, Getz a părăsit locurile natale. Fratele Anei a plecat la Bucureşti să-şi câştige existenţa dând lecţii de pian copiilor boierilor Slătineanu şi Poenaru. Ajunge profesor la „Institutul pentru demoazele Manolotti”, unde erau educate fetele din familiile avute, şi este invitat de domnitorul Gheorghe Bibescu s-o înveţe pe soţia sa câteva melodii.
Georg reuşeşte să obţină o bursă pentru sora sa la Institutul de fete „Manolotti“. La nici 14 ani împliniţi, Anne ajunge să urmeze cursurile institutului bucureştean. Ana şi Getz au fost găzduiţi la o familie originară tot din Transilvania. Soţii Binder, saşi de condiţie modestă, de confesiune evanghelică, erau înrudiţi cu familia Simonis.
„Prințesa din Homorod” s-a împiedicat în fața generalului turc
Pompierii căpitanului Zăgănescu au opus o rezistenţă eroică în 13 septembrie 1848, în celebra bătălie de la Dealul Spirii. Victorioase, trupele turceşti se regrupează şi în sunetul Tubulhanalei – muzica militară – în pas cadenţat intră în oraş. În frunte, pe un falnic cal alb, cu mâna stângă sprijinită pe mânerul săbiei, Omer Efendi–Paşa.
Are 42 de ani şi este unul din cei mai cunoscuţi generali turci. Generalul încruntat, cu gândul la ce avea să urmeze după ocuparea Bucureştiului, este gata să fie răsturnat în colbul uliţei. O elevă care alerga să vadă alaiul s-a împiedicat şi a ţipat. Speriat, calul se ridică în două picioare, iar Omer-Paşa abia se ţinu în şa. Aşa începe descrierea întâlnirii dintre Ana şi generalul otoman, povestită de istoricul Eugen Şendrea.
Pentru ca nunta să poată avea loc, era nevoie de acordul părinţilor fetei. Omer Paşa nu putea accepta un refuz, aşa că îi copleşi pe părinţi cu daruri ca-n poveşti. Mai întâi, o trăsură aurită trasă de două perechi de cai albi, înconjurată de călăreţi mauri, soldaţi otomani şi ofiţeri cu fireturi strălucitoare se opri în faţa casei familiei Simonis. Din ea coborâră cei doi fraţi.
Părinţii fetei s-au declarat de acord, dar au pus, totuşi, o condiţie: ca Omer Paşa să renunţe la harem. Generalul turc era atât de îndrăgostit de fată, încât, atunci când i-a cerut sultanului să accepte căsătoria sa, i-a cerut permisiunea de a îndeplini dorinţa socrilor săi. Astfel, Anne a fost ridicată la rangul de prinţesă cu numele de Zubeide-Hanum, iar Getz, cu numele schimbat în Gheorghiadis-Bei, a devenit ofiţer în armata otomană.
Cum s-a pus capăt basmului
La Constantinopol, viaţa tinerei săsoaice a continuat să fie un adevărat triumf, desprinsă din poveşti. Cu toate că era extrem de tânără, braşoveanca a dat dovadă de multă diplomaţie şi i-a fost de mare ajutor soţului său. Aşa se făcu că a ajuns să locuiască chiar în palatul sultanului, prin bunăvoinţa acestuia.
În misiunile militare în care şi-a însoţit soţul, prinţesa a prins drag de muzica militară, compunând mai multe marşuri triumfale. Tot în aceeaşi perioadă, Anne a născut un băieţel care, însă, a murit în urma unui accident. În timpul unei plimbări cu trăsura, aceasta a trecut peste o piatră, s-a zdruncinat serios, iar doica a scăpat copilul din braţe. Trupul firav a fost înmormântat la Sarajevo, iar de atunci, durerea pierderii copilului a cuprins familia şi i-a înstrăinat pe cei doi soţi.
Tânăra a plecat în Franţa, sub pretextul că are nevoie de o schimbare. Ea luase, însă, dinainte decizia să nu se mai întoarcă la Constantinopol. Anne i-a trimis o scrisoare lui Omer, în care i-a spus că totul s-a terminat între ei. Turcul nu s-a împăcat cu ideea şi, cum a fost numit cetăţean de onoare al oraşului Frankfurt, a profitat de ocazie şi şi-a prelungit călătoria până la Paris, unde era soţia sa.
Ani în şir, Omer Paşa i-a trimis scrisori săsoaicei şi a implorat-o să se împace, chiar şi când aceasta avea şase copii cu Otto von Braunecker. Omer a ajuns comandant suprem al armatelor otomane şi a murit la vârsta de 65 de ani, într-o dimineaţă a anului 1871, în timp ce îşi bea cafeaua, chiar înainte să intre la sultan. Anne a trăit până la vârsta de 82 de ani şi a murit la Paris în anul 1914.
