Luță Ioviță, taragotistul din Banat care a oprit Primul Război Mondial pentru o oră
Ion Luță Ioviță s-a născut pe 6 ianuarie 1883 în satul Dalci, lângă Caransebeș, și a devenit o legendă a Banatului prin muzica sa și prin povestea vieții sale. Un moment remarcabil din biografia lui s-a petrecut pe frontul italian al Primului Război Mondial.
Născut pe 6 ianuarie 1883 la Dalci, un sat de oameni nevoiași de lângă Caransebeș, Ion Luță Ioviță a cântat, după Primul Război Mondial, la București, la restaurantul „Cicoarea” din Piața Amzei, și obișnuia pe atunci să le achite mesele studenților bănățeni cărora le spunea: „Copiii lui taica, când vă e foame, veniți la mine”.
În 1947, cu ocazia sărbătorilor, le-a cântat minerilor și cioplitorilor de marmură din Rușchița, umplând munții de sunetul taragotului. În ultimii ani, a activat în cadrul Ansamblului „Banatul” din Timișoara, fiind aplaudat în Piața Operei de mii de oameni. Printre cântecele compuse de el, „Banii” s-a bucurat de un succes deosebit.
Dumitru Luță Ioviță, fiul vestitului artist popular, l-a evocat astfel:
„Tatăl meu s-a născut în comuna Dalci din vecinătatea orașului Caransebeș. Bunicul meu era cărămidar și, în orele sale libere, cânta din trompetă la horele din sat. De mic copil, tatăl meu îl acompania pe bunic, cântând din fluier. Își compusese un cântec cu caracter autobiografic și îmi amintesc cum îl rostea ca un rapsod:
Darul care l-am avut
Pe lume când m-am născut
Mi-a fost darul talentat
Muzicant bun să mă fac…”, a spus Dumitru Luță Ioviță, în Almanahul Ziarului Satul Socialist, 1973, relatează dosaresecrete.ro.
A oprit timp de o oră Primul Război Mondial
De asemenea, tot el a precizat că Ion Luță Ioviță, orfan de tată încă din adolescență, și-a găsit rostul în muzică, purtând taragotul său prin localurile din Orșova și Reșița. A compus atunci celebra doină „Banii, banii”, interzisă de autoritățile habsburgice, dar iubită de oamenii simpli. În timpul Primului Război Mondial, mobilizat pe frontul italian, a rămas fidel instrumentului său, cu care a reușit un gest memorabil: a cântat o doină românească între tranșee, făcând ca armele să tacă timp de o oră. Acel moment de liniște, născut din sunetul taragotului, a rămas legendar.
„Apoi a început Primul Război Mondial și tata a fost mobilizat, trimis pe frontul din Italia, în cadrul regimentului 43 infanterie din Caransebeș. A îmbrăcat echipamentul de soldat, dar nu s-a despărțit nici în ruptul capului de dragul său taragot. În clipele de răgaz sau când regimentul era retras în spatele frontului pentru refacere, se gândea că taragotul său avea să descrețească frunțile și să însenineze inimile soldaților, feciori de țărani săraci ca și el.
Iată că într-o zi, tata a făcut un gest rămas de pomină: a lăsat taragotul și s-a urcat pe parapetul tranșeei, începând de acolo să cânte din toate puterile o bătrână și prea frumoasă doină românească din Banat.
Între tranșeele austriece și cele italiene nu erau mai mult de vreo două sute de metri. Chiar și cel mai slab pușcaș sau mitralior italian ar fi putut să tragă în el și să-l ucidă într-o clipă. Dar nici unul din militari n-a dus arma la ochi spre ținta aceea neobișnuită care cânta cu foc un cântec atât de trist și de răscolitor ca doina bănățeană. O oră întreagă a stat tatăl meu pe buza tranșeei, în picioare, cu taragotul la gură, cântând cântece populare, ba chiar și un cântec latino-american, «La Paloma», pe care tocmai îl învățase.
O oră întreagă armele au amuțit pe frontul crâncen de la Piave. Timp de șaizeci de minute, în acel colț de lume din Munții Tirol, mii de ostași au încheiat tacit un armistițiu, fermecați și impresionați de dulceața nespusă a doinei românești”, a mai povestit fiul artistului.
În 1955, Ion Luță Ioviță a primit Ordinul Muncii cl. a a III-a, ca recunoaștere pentru talentul său excepțional. Din păcate, în același an, pe 27 decembrie, s-a stins din viață în gara din Topolovăț, în urma unui atac de inimă.
