Povestea captivantă a momârlanilor, românii din munți. Ce legătură aveau cu dacii și de ce își îngropau morții în grădinile caselor
Începând cu secolul al XIX-lea, locuitorii vechi ai Văii Jiului din județul Hunedoara au fost denumiți „momârlani”. Deși inițial acest termen era folosit peiorativ, în prezent, urmașii acestor comunități se mândresc cu moștenirea lor străveche.
Ținutul momârlanilor, situat la poalele munților Retezat, Parâng, Vâlcan și Șureanu, cuprinde mai multe așezări rurale care se remarcă nu doar prin peisajul distinctiv, ci și prin cultura și modul de viață tradițional al locuitorilor săi istorici.
Începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu deschiderea primelor mine de cărbune, Valea Jiului a devenit un important centru minier.
Această transformare a atras zeci de mii de persoane din diverse colțuri ale țării, contribuind astfel la dezvoltarea economică a regiunii.
Creșterea numărului de mine și a lucrătorilor minieri a schimbat profund structura comunității, înlocuind treptat stilul de viață tradițional al momârlanilor, care erau în principal agricultori și crescători de animale.
Caracteristici unice ale așezărilor momârlane
Momârlanii își construiau casele în locuri greu accesibile, de obicei pe coamele dealurilor.
Un exemplu de astfel de loc este Dealu Babii din Hunedoara (video), un cătun pitoresc situat la marginea municipiului Vulcan, unde unele case și anexele gospodăriilor momârlanilor au o vechime de peste un secol și jumătate.
„Toate casele erau din lemn, cu fundație din piatră, zidită la rece, adică doar cu pământ. Se organiza o muncă colectivă, iar materialele erau transportate cu căruțele trase de cai sau boi, cum ar fi piatra de râu sau spărturile de stânci.
Ridicarea unei case dura mult timp în acele vremuri. Lemnul era foarte bine selecționat, de exemplu, mesteacănul uscat, care era cioplit. În aceste case vechi de momârlani, lemnul este atât de dur încât am avut dificultăți cu drujba, scântei săreau la tăiere”, povestește un momârlan din satul Dealu Babii din Hunedoara, potrivit Adevarul.ro.
Urmășii momârlanilor cred că strămoșii lor și-au construit casele departe de drumuri din cauza temerii de război, pentru a evita expunerea. Într-o zonă retrasă din satul Dealu Babii și în alte așezări montane, există peșteri care au fost folosite în trecut ca adăposturi pentru localnici și animalele lor.
Obiceiurile momârlanilor
Unul dintre obiceiurile tradiționale ale momârlanilor este îngroparea morților în grădinile și livezile gospodăriilor.
„Această practică a fost menținută deoarece momârlanii țineau foarte mult la pământul lor, dorind să prevină vânzarea acestuia. Astfel, își îngropau morții pe terenul propriu”, explică un localnic din satul Dealu Babii din Hunedoara.
Unii localnici consideră că, în acest mod, sufletele morților beneficiază de mai multă liniște în apropierea casei.
„Originalitatea satului se reflectă și în absența unui cimitir comun pentru toate cătunele. Fiecare familie își îngroapă morții în grădina cu pomi, unde, cu timpul, plantele cresc peste morminte.
Cultul și amintirea morților sunt aproape complet șterse, lipsind stimulentele și competiția între urmași pentru îngrijirea mormintelor, așa cum este obiceiul în satele cu cimitire. Românii nu au considerat niciodată necesar să construiască un cimitir comun pentru sat.
Tendința spre izolare este evidentă și în această practică. Fiecare familie, prin strămoșii săi, și-a adâncit rădăcinile în bucata de pământ pe care trăiește”, sublinia sociologul Ion Vintilescu în lucrarea „Merișor, un sat de momârlani” (1937).
Moștenirea culturală și identitatea momârlanilor
Originea termenului „momârlan” a generat multe controverse, cu unele surse afirmând că denumirea provine de la tradiția portului de plete lungi, în timp ce altele consideră că este un apelativ peiorativ.
Înfățișarea și portul tradițional al momârlanilor au fost adesea comparate cu cele ale dacilor, cei descriși pe Columna lui Traian. De asemenea, fluierul reprezenta un accesoriu esențial în viața cotidiană și sărbătorile momârlanilor, simbolizând legătura lor cu tradițiile ancestrale.
În plus, caii au fost și sunt un element central în viața momârlanilor, fiind folosiți atât ca animale de povară, cât și ca parteneri fideli în activitățile zilnice.
