Povestea fabuloasă a războinicului care a cucerit Orientul. A fost clăditorul unei noi lumi care a stat la baza civilizaţiei moderne. VIDEO
Alexandru al III-lea Macedonul, cunoscut sub numele de "cel Mare" și "Anihilatorul", a fost un lider macedonean tânăr și carismatic, caracterizat de o personalitate megalomană, crudă și exploratorie, dar și de genialitate strategică.
El a devenit celebru datorită numeroaselor sale cuceriri, cărora nu li se opunea nimic. În fața sa, soldații inamici erau înfrânți, orașele care rezistau erau nivelate, iar locuitorii acestora erau masacrați.
Cu toate acestea, Alexandru nu este cunoscut doar ca un războinic cuceritor, ci și ca un arhitect al unei noi lumi, care a pus bazele civilizației moderne. La vârsta de doar 16 ani, el a obținut prima sa victorie militară, iar la 20 de ani a devenit rege al Macedoniei, iar la 30 de ani a reușit să cucerească Orientul.
Ascensiunea lui Alexandru cel Mare
Alexandru s-a născut în anul 356 î.Hr. la Pella, fiind fiul regelui Macedoniei, Filip al II-lea, și al Olimpiei din Epirus. Există speculații că ar fi fost fiul nelegitim al lui Filip, însă Olimpia îl considera special, tratându-l chiar ca pe "fiul lui Zeus", destinat să domine lumea.
De la naștere, Alexandru a fost privit ca un personaj legendar, iar legenda spune că în ziua nașterii sale, Templul lui Artemis din Efes a fost cuprins de flăcări.
Relația dintre tată și fiu era tensionată, Filip neconsiderându-l pe Alexandru ca moștenitor legitim al tronului. Cu toate acestea, există relatări că Filip l-a lăudat pe Alexandru atunci când acesta a reușit să dresseze și să călărească un cal sălbatic numit Bucefalus. Alexandru a fost încredințat unui tânăr învățător, filosoful grec Aristotel, și și-a format un cerc de prieteni, printre care Hefaiston, Ptolemeu și Casandru.
În anul 338 î.Hr., Filip și Alexandru au obținut o mare victorie la Chaeronea împotriva forțelor ateniene și tebane, subjugând Grecia sub dominația Macedoniei. Filip pregătea o nouă campanie pentru a cuceri Orientul, care era stăpânit de Imperiul Persiei.
Însă, Filip s-a căsătorit cu Cleopatra Eurydice, nepoata curteanului macedonean Attalus, decizie care l-a indignat pe Alexandru, înțelegând că acesta nu va primi tronul. Într-una din seri, în timpul unui banchet, Alexandru s-a simțit jignit și și-a exprimat furia, aruncând o cupă spre Attalus și strigând că nu este un bastard. Filip a încercat să intervină, dar era prea beat pentru a face acest lucru. În consecință, Alexandru și mama sa s-au autoexilat, dar ulterior s-au întors pentru nunta lui Filip din anul 336 î.Hr.
Filip, asasinat la propria nuntă
Înainte de nuntă, unul dintre iubiții lui Filip, Pausanias, a fost ofensat de Attalus și a cerut dreptate, însă Filip a refuzat să intervină. Ca răzbunare, Pausanias l-a asasinat pe Filip în timpul ceremoniei de nuntă. Există suspiciuni că Alexandru și mama sa ar fi fost implicați în complotul pentru asasinarea lui Filip, dar acest lucru nu a fost niciodată dovedit. Alexandru a fost proclamat rege al Macedoniei și încoronat de armată.
Ulterior, Teba s-a revoltat, iar Alexandru a reprimat revolta și a distrus orașul cu ajutorul unei arme antice, balista, care lansa proiectile cu forță distructivă de la mari distanțe. Populația orașului a fost masacrată, iar femeile și copiii au fost luați ca sclavi, asigurând reinstaurarea ordinii în peninsula greacă.
Acum, Alexandru se pregătea să întreprindă cea mai mare expediție militară a antichității: campania de distrugere a Imperiului Persan. Inspirat de Iliada lui Homer, Alexandru se considera pe sine un nou Ahile, cu prietenul său Hefaiston în rolul lui Patrocle.
El vede Imperiul Persan ca pe o Troia pe care trebuie să o cucerească, un imperiu care se întindea de la Turcia până în Afghanistanul modern. Alexandru credea că dincolo de Persia se află un ocean nemărginit și își dorea să ajungă acolo.
Alexandru cel Mare și campania sa în Persia
Cu o armată imensă de peste 30,000 de hopliți și călăreți, Alexandru a intrat în Asia Mică, desfășurând o expediție echivalentă unei cruciade medievale sau intervenției americane în Irak. În prima mare bătălie de pe râul Granicus în 334 î.Hr., Alexandru a înfruntat forțe superioare numeric conduse de generalii perși și de Memnon din Rodos, un general grec dezertor. În mijlocul luptei, Alexandru a fost salvat de unul dintre generalii săi macedoneni, Cleitus, după ce a fost atacat de un călăreț persan.
Cu cooperare și disciplină, forțele macedonene au învins armata persană, inclusiv cei 16,000 de hopliți mercenari greci. Alexandru a cucerit oraș după oraș, inclusiv Halicarnassus, și a învins flota persană la Miletus.
La Gordium, a tăiat nodul care, conform legendei, îl făcea rege al Asiei. În 333 î.Hr., la Issus, a avut loc prima confruntare majoră între Alexandru și regele Darius al Persiei, pe care l-a înfrânt.
Alexandru s-a îndreptat apoi spre Egipt pentru a-și asigura controlul asupra grânarului imperiului și a punctelor strategice din Orientul Apropiat.
În timp ce asedia orașele Gaza și Tir, a răzbunat pierderile suferite, executând și crucificând sute de locuitori și luând mii de sclavi. Totodată, a ordonat subjugarea spartanilor de la distanță.
În Egipt, Alexandru a fost încoronat faraon și a fost privit ca un eliberator. În căutarea unor răspunsuri cu privire la viitorul său, a consultat oracolul de la Siwa, unde preoții i-au sugerat că este "fiul lui Zeus-Ammon", interpretat greșit de către Alexandru ca o confirmare a puterii sale divine.
Această dublă apartenență divină, atât pentru greci, cât și pentru egipteni, i-a conferit o poziție de autoritate supremă, fiind recunoscut ca un zeu de către civilizațiile orientale. Îndreptându-se către Mesopotamia, Alexandru avea să se confrunte în final cu perșii în bătălia decisivă de la Gaugamela.
Bătălia de la Gaugamela, apogeul lui Alexandru cel Mare
Bătălia de la Gaugamela a fost apogeul campaniei lui Alexandru cel Mare în Persia. În 331 î.Hr., în ciuda unor semne aparent rele, cum ar fi o eclipsă de lună înainte de bătălie, Alexandru a inspirat încredere în rândurile sale și a refuzat să se lase influențat de frica omenirii. Cu o armată numeric inferioară, compusă în principal din cavalerie macedoneană și infanterie bine disciplinată, el a înfruntat forțele masive ale regelui Darius al III-lea al Persiei.
Bătălia a fost una epică, cu armatele clasice macedonene și persane aliniate una împotriva celeilalte. Cu manevre ingenioase și conducere hotărâtă, Alexandru a reușit să străpungă linia inamică și să atace punctele slabe ale armatei persane. Deși situația s-a complicat când forțele sale de pe flanc au fost amenințate, Alexandru și-a menținut calmul și și-a reorganizat rapid trupele pentru a face față amenințării.
În cele din urmă, victoria a fost a lui Alexandru. Deși Darius a reușit să scape încă o dată, armata sa a fost înfrântă. În urma acestei victorii, Alexandru a continuat să cucerească Persia și să își extindă imperiul în India, demonstrând o putere și o viziune care au rămas în istorie.
Moartea lui Alexandru a lăsat un vid imens în lumea antică, declanșând un haos de conflicte între generalii săi și urmașii lor pentru controlul asupra imperiului pe care l-a construit cu atâta sânge și ambiție.
Cu toate acestea, moștenirea sa culturală și militară a continuat să influențeze cursul istoriei pentru secole înainte. Alexandru cel Mare a fost nu doar un cuceritor, ci și un vizionar care a deschis drumul pentru elenismul și sincretismul cultural care a transformat lumea antică.
