Produsul din România unic în întreaga lume. E delicios și costă foarte puțin

Pita de Pecica este un produs recunoscut şi protejat la nivel european. În localitatea din județul Arad, reţeta şi modul de preparare se păstrează de zeci de ani. În brutărie, se foloseşte aceeaşi reţetă străveche: făină din grâu bogat în gluten, apă, drojdie, sare, în cantităţi exacte.

Produsul din România unic în întreaga lume
Produsul din România unic în întreaga lume

România a dat lovitura în Europa. Într-un anunț oficial, Uniunea Europeană a înregistrat „Pita de Pecica” în Jurnalul Oficial al UE, adăugându-l la prestigioasa listă a produselor protejate de indicație geografică protejată. Această recunoaștere face din tradiționala pâine pecicană cel de-al 12-lea produs românesc înregistrat la nivel european, scrie capital.ro.

Denumirea „Pita de Pecica” a fost adăugată în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate, confirmând astfel autenticitatea și calitatea acestei specialități. Documentul oficial precizează că nicio opoziție motivată conform regulamentului european nu a fost primită, consolidând astfel statutul protejat al acestui produs.

Celelalte produse românești cu protecție europeană

Pita de Pecica, produs românesc cu protecție europeană Foto: Facebook
Pita de Pecica, produs românesc cu protecție europeană Foto: Facebook

„Pita de Pecica" se alătură altor 11 produse românești cu protecție europeană, inclusiv: „magiun de prune de Topoloveni”, „salam de Sibiu", „telemea de Sibiu", „cârnați de Pleșcoi".

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a subliniat că procesul de producție a Pitii de Pecica este unul riguros, fiecare etapă având loc în unitatea administrativ-teritorială Pecica, județul Arad. Acest lucru garantează autenticitatea și legătura profundă a produsului cu regiunea sa de origine.

Rețetă străveche pentru „pita de Pecica”

În brutărie, se foloseşte aceeaşi reţetă străveche: făină din grâu bogat în gluten, apă, drojdie, sare, în cantităţi exacte. Nimic nu s-a schimbat de generaţii, pentru că brutarul s-a încăpăţânat să nu modernizeze procesul de fabricaţie.

Pâinea familiei Țigu, uneori grea de 4 kilograme, e coaptă direct pe vatra încălzită a cuptorului tradiţional, scrie Observatornews.ro. În 2008, autorităţile i-au cerut producătorului să se alinieze normelor europene, iar asta însemna să-l dărâme. Doi ani s-a luptat în instanță pentru comoara lui şi a câştigat.

În 2012 a dus în străinătate pita lui coaptă în cuptorul vechi, iar gustul i-a uimit pe toţi pentru că are o coajă groasă şi crocantă, care ascunde la interior un gust unic în lume. Cu cei zece angajaţi, Valeriu Țigu reuşeşte să coacă aproape 1000 de kilograme în fiecare zi. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net