Trei victorii importante ale dacilor. Cum au capturat oamenii lui Decebal acvila romană, cel mai prestigios simbol militar
Războinicii daci reprezentau o constantă îngrijorare pentru romani și i-au învins în câteva rânduri. Sunt cunoscute trei victorii importante ale dacilor asupra romanilor, culminând cu cea de la Tapae din anul 87 d Hr., când oamenii lui Decebal au capturat simbolul militar roman.
Prima confruntare dintre daci și romani și-ar fi putut avea originile în timpul domniei lui Burebista, cu aproape 50 de ani înainte de Hristos. La acea vreme, se implicase în războiul civil dintre Caesar și Pompe. Puternicul rege dac - care stăpânea un teritoriu impresionant locuit de geți, daci, celți, bastrani, dar și greci - îngrijorat de planurile expansioniste ale Romei, luase partea lui Pompei și chiar ar fi trimis trupe marelui general roman, în bătălia de la Pharsalos.
„Dacii nu au putut fi înfrânţi”
Odată cu înfrângerea lui Pompei și cu ajutorul lui Burebista, Dacia a devenit o nouă țintă pentru Caesar. Marele general roman concentrase deja 16 legiuni în Iliria pentru atacul asupra Daciei. Asasinați în anul 44 î.Hr., confruntarea dintre Burebista și Caesar nu a mai avut loc.
Basileii rămași, după destrămarea marii stăpâniri a lui Burebista, stăpâni peste triburi sau regate de o însemnătate mult mai mică au continuat să aibă relații cu romanii. De fapt, războinicii daci au fost întotdeauna un motiv de îngrijorare pentru romani, deoarece au efectuat în mod repetat expediții de pradă în provinciile lor.
„Dacii trăiesc nedezlipiţi de munţi. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, obişnuiau să se coboare şi să pustiască ţinuturile vecine ori de câte ori Dunărea, îngheţată de ger, îşi unea malurile. Augustus a hotărât să îndepărteze această populaţie, de care era foarte greu să te apropii. Astfel, a trimis pe Lentulus şi i-a alungat pe malul de dincolo, dincoace au fost aşezate garnizoane. Astfel, dacii nu au putut fi înfrânţi, ci doar respinşi şi împrăştiaţi”, scria istoricul latin Annaeus Florus, relatează adevărul.ro.
Dar presiunea din Roma creștea constant la Dunăre. Basileii geți din Dobrogea au fost uciși în urma incursiunilor romane, iar tot teritoriul de astăzi al Bulgariei și o parte din cel al Serbiei au fost cucerite și transformate în provincia Moesia. După cum s-a menționat în cazul Dobrogei de astăzi, cu toate că în mare parte dacii au fost respinși de trupele romane sau învinși, de-a lungul istoriei, au fost înregistrate și trei importante victorii dacice asupra legiunilor romane.
Prima victorie importantă a dacilor contra romanilor
Prima a avut loc chiar în timpul stăpânirii regelui Burebista, în contextul în care romanii au început să-și extindă stăpânirea la sud de Dunăre. Aceștia au cucerit Macedonia în anul 148 î.Hr și au transformat-o în provincie romană. Uletrior, în 146 ă.Hr., este cucerită Grecia, iar o parte este transformată în provincia Ahaia. Până în 63 Îhr, după înfrângerea regelui Pontului, Mitridathes al VI Eupator, Roma ajunge la Dunăre și Marea Neagră, controlând prin guvernatorul Macedoniei orașele grecești de la malul vestic al Mării Negre. Cetățile grecești se revoltă și cer protecție regelui dac Burebista.
Ca represalii, guvernatorul Macedoniei, Antoninus C. Hybrida, a organizat o expediție punitivă la Dobrogeaa cu legiunile sale, în 62 î.Hr. Dumitru Berciu a crezut că, de fapt, această expediție a fost, de asemenea, îndreptată în mod special pentru a opri extinderea influenței lui Burebista spre malurile Mării Negre.
Dar guvernatorul Romei este însă întâmpinat de Burebista cu o coaliție de războinici daci și bastarni, ajutați și de orașele grecești. Această uniune barbară, condusă de regele dac, a reușit să provoace o mare înfrângere romanilor din Hybrida. Cu această ocazie, Burebista își extinde influența și controlul asupra cetăților grecești de pe malurile Mării Negre.
După cum am menționat, după prăbușirea regatului lui Burebista, regii și căpetenile dacice au reprezentat o constantă amenințare asupra provinciilor romane, reușind să organizeze expediții de jaf. Una dintre aceste expediții a fost de mare amploare, rezultând o importantă victorie dacică asupra romanilor, care i-a determinat pe romani să atace Dacia. Este vorba despre expediția bătrânului rege Duras, din anul 86 d Hr, în provinciile sud-dunărene.
Cea mai mare victorie dacică
Conduși de dorința de pradă în urma unei ierni grele sau de strategii geo-politice determinate de expansiunea romană, în iarna anului 86 d.Hr., dacii lui Duras trec Dunărea înghețată și atacă în forță Moesia. Trupele cantonate sunt învinse, iar Moesia trecută prin foc și prin sabie. De asemenea, în aceste lupte și-a pierdut viața și guvernatorul provinciei, Oppius Sabinus. Dacii i-au retezat capul și l-au pus în vârf de lance ca trofeu. După ce ce jefuiesc cumplit provincia, războinicii daci se retrag în sălașurile lor.
Expediția lui Duras a fost o picătură care a umplut paharul pentru romani. Era clar că dacii reprezentau o amenințare prea mare pentru provinciile sud-dunărene, iar împăratul Damițian, un lider slab și vicios, dar megaloman și răzbunător pregătește o puternică expediție la nord de Dunăre.
Cinci sau șase legiuni au fost aduse la sud de Dunăre gata să treacă în nordul fluviului pentru cucerirea Daciei, în anul 87 d.Hr. Legiunile erau conduse de Cornelius Fuscus, prefectul pretoriului, un comandant roman cu experiență, iar de celalată parte, regatul dacic din fostul nucleu al regelui Burebista, de la Sarmisegetusa, era condus de Decebal.
„Decebal, văzând mulţimea trupelor trimise contra sa, ar fi fost dispus să ...”
Decebal, urmaș al lui Duras și probabil căpetenie a războinicilor care devastaseră Moesia, a reușit să unească din nou triburile dacice, implicând chiar și bastarni și sarmați în această coaliție. Regatul lui Decebal nu cunoștea puterea și amploarea epocii Burebista, dar era o forță militară și politică mult mai mare și mai puternică decât cea a bazilenilor anteriori. Totuși, îngrijorat de numărul mare de trupe romane gata să invadeze Dacia, regele dac încearcă să rezolve problema diplomatic și să negocieze cu Domițian.
„Un izvor antic ne spune că Decebal, văzând mulţimea trupelor trimise contra sa, ar fi fost dispus să încheie pace, dar i-a fost refuzată. Atunci a trimis vorbă că pe viitor, dacă romanii vor vrea să încheie pace cu el, le-o va acorda numai în schimbul unei sume care să reprezinte câte doi oboli de fiecare roman din Imperiu. Era evident o sfidare”, spune Constantin C. Giurescu în „Istoria românilor”, conform sursei menționate.
După reacția lipsită de respect a regelui dac, Cornelius Fuscus a trecut împreună cu cele 5 legiuni romane la nord de Dunăre, plecând spre capitala Salmizegetusa, pentru a da o lovitură decisivă lui Decebal. Regele dac este descris însă ca o căpetenie barbară deosebit de abilă în arta războiului.
„Era foarte priceput în ale războiului şi iscusit la faptă. Ştia să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucru el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”, arată Dio Cassius în „Istoria Romană“.
Cea mai mai înfrângere pe care au suferit- romanii
Aceste calități sunt văzute cu precizie în lupta împotriva lui Fuscus de la Tapae. Și în prezent, localizarea bătăliei este un mister. În timp ce unii susțin că ar fi vorba despre o zonă montană, ca o trecătoare între județele de astăzi Caraș-Severin și Hunedoara, alții spun că s-ar fi aflat între Munții Țarcului și Poiana Ruscă. Cert este că Decebal înconjoară cu multă dibăcie trupele romane și face ravagii în rândul legiunilor.
Ultima legiune din cele cinci este distrusă complet de războinicii daci. Comandantul trupelor romane, Cornelius Fuscus, este ucis, iar oamenii lui Decebal au capturat acvila romană, cel mai prestigios simbol militar roman. De asemenea, regele dac a pus mâna și pe mașinile de asediu romane, aduse pentru capturarea Sarmizegetusei.
„A fost cea mai mare înfrângere pe care au suferit-o romanii”, spune Constantin C. Giurescu.
Pentru romani înfrângerea a fost umilitoare, inclusiv istoricul Tacitus afirmând în „Istorii” că războiul cu dacii devenise „lupta pentru apărarea graniţelor şi a existenţei noastre”.
