Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră

Ultima actualizare:

Pare absolut bizar, dar, cândva, Ungaria a venit cu o propunere surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte” - România, și anume unirea cu țara noastră. Ideea a existat în planurile unora dintre cei mai de seamă politicieni maghiari, după Primul Război Mondial, dar proiectul a eșuat. 

Unirea Ungariei cu România, o propunere uluitoare / foto: colaj Pexels
Unirea Ungariei cu România, o propunere uluitoare / foto: colaj Pexels

Când a vrut Ungaria să se unească cu România? În ciuda relațiilor tulburi și tensionate dintre Ungaria și România, a existat cel puțin un moment în istorie când vecinul din vest a încercat să creeze un stat și mai mare, sub conducerea regelui de atunci al țării noastre. Proiectul a eșuat însă, din cauza unei capcane de care marii oameni politici români ai vremii și-au dat seama.

Dezechilibrul creat de dezintegrarea marilor imperii

Sfârșitul Primului Război Mondial, la 11 noiembrie 1918, nu a însemnat sfârșitul tuturor ostilităților. Cel puțin pentru militarii români. Asta pentru că prăbușirea marilor imperii, cel german și, mai ales, cel austro-ungar, a adus haos și un vid de putere în mai multe țări. Ungaria a fost una dintre aceste țări care a pierdut războiul pentru că făcea parte din Imperiul dualist, împreună cu Austria, fondat în 1867.

Era o perioadă în care Revoluția bolșevică, care zdrobise Imperiul Țarist, după Revoluția din octombrie 1917 (noiembrie după adoptarea noului calendar gregorian), își extinsese tentaculele în Europa, visând la o revoluție mondială.

Astfel, la 21 martie 1919, un regim comunist a venit în fruntea Ungariei, iar statul a fost numit Republica Sovietică Ungară, după modelul din Rusia. Trebuie remarcat faptul că „sovietele” erau un organ al puterii de stat centrale și locale și nu erau legate de nicio naționalitate anume. Președintele noii republici a fost socialistul Sándor Garbai, de profesie zidar, dar puterea reală a fost deținută de ministrul comunist de externe Bela Kun.

Ungaria sovietică, care își refăcuse armata, a întreprins apoi acțiuni ostile împotriva Cehoslovaciei și, în special, împotriva României. Astfel, în noaptea de 15 spre 16 aprilie 1919, forțele maghiare au atacat pozițiile românești de pe valea Crișului.

Armata română a ripostat, dar evenimentul prezintă numeroase numeroase amănunte. Semnificativ este faptul că, după o contraofensivă alertă, armata română a ajuns până la Budapesta, la 4 august 1919, și a ocupat-o și controlat-o timp de două luni. În această perioadă, generalul Ștefan Holban a fost cel care a condus Budapesta în calitate de guvernator.

Bela Kun și acoliții săi s-au refugiat la Viena, dar elita politică a Ungariei, temându-se de dezmembrarea totală a țării, a căutat o soluție pentru a-și asigura supraviețuirea ca stat. Acum vine propunerea puțin cunoscută a celor mai proeminenți politicieni maghiari și celebra telegramă a istoricului Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.

Regele Ferdinand, rege al Ungariei? 

„Este vorba despre o telegramă expediată de Iuliu Maniu, președintele Consiliului Dirigent (guvernul provizoriu) al Transilvaniei, Banatului și ținuturilor românești din Ungaria, către Nicolae Mișu, ministrul afacerilor străine al României și înregistrată de ministerul român de resort în 3 decembrie 1919”, a spus academicianul.

Înștiințarea deținea conținutul altei telegrame în care se afirma că „majoritatea însemnată a intelighenției de obârșie curată maghiară” și „majoritatea camerei avocațiale din Budapesta”, formată din 4.000 de membri, „doresc a pune pe capul regelui românilor coroana Sfântului Ștefan”. Cu alte cuvinte, Regele Ferdinand, care ocupa tronul României la acea vreme, trebuia să fie și rege al Ungariei.

O carte de memorii a diplomatului Mihail Sturdza, un descendent al familiei regale, „România și sfârșitul Europei”, conține,de asemenea, o afirmație similară.

El menționează numele a trei conți și oameni de stat unguri  - Bethlen (Bethlen István a reprezentat în 1919 noul parlament ungar la tratativele de pace în Paris și a devenit premier al Ungariei în 1921), Teleki (Teleki Pál, premier al Ungariei din 1920 în 1921 și din 1939 în 1941) și Bánffy Miklós (ministru de Externe al Ungariei între 1921 și 1922) - favorabili alianței dinastice cu România.

Bánffy ar fi agreat ideea pentru că s-ar fi temut de dispariția țării sale prin dezechilibrul creat de prăbușirea imperiilor german, austro-ungar și rusesc și de apariția Rusiei Sovietice”.

Sturdza a adăugat că Regele Ferdinand și Regina Maria au fost înțelegători cu ideea, dar premierul Ionel Brătianu a fost total împotrivă. Războiul înrăutățise relațiile dintre cele două țări, iar românii credeau, pe bună dreptate, că ungurii vor râvni la pozițiile cele mai importante într-o astfel de uniune și inseraseră un „nimic”  cu multe capcane.

Era tradiția lor în vremuri de criză să caute compromisuri cât mai favorabile pentru ei, așa cum făcuseră cu Austria și alte țări, în 1867. În plus, dacă această propunere se realiza, Transilvania trebuia să-și păstreze n statut de autonomie în cadrul noului Regat dualist, ultimul gând pe care l-ar fi avut românii, după Marea Unire.

Propunerea venea din partea unei elite politice care s-a integrat cu Austria după 1867, după compromisul cu Viena, așa că pentru ei, ideea unei federații, sau confederații, era ceva natural. Dar din acest punct de vedere avem un conflict insurmortabil, cred eu, între principiul național care s-a impus în Europa în perioada asta și principiul imperial sau supranațional (n.r. - dominat până la Primul Război Mondial).

„Alianța dintre România și Ungaria ar fi putut fi condusă și administrată în două moduri distincte”

Aceste elite mai credeau că populația imperiului sau o parte a populației imperiului poate fi reintegrată în ceva mai mare decât un simplu stat național”, a explicat istoricul italian  Stefano Bottoni, profesor la Universitatea din Florența, unde predă istoria Europei de Est și istorie universală, pentru adevărul.ro.

Între timp, istoricul Lucian Leuștean susține că, în februarie 1920, guvernul sârb de la Belgrad era preocupat și de planurile personale de proiectul acestei uniuni personale dintre Ungaria și România, sub sceptrul regelui Ferdinand I.

În 1921, după două încercări ale împăratului Carol I de Habsburg de a reveni ca rege pe tronul Ungariei, tratativele româno-ungare au fost reactivate. A existat chiar și o propunere de uniune matrimonială, în care una dintre fiicele regelui Ferdinand și reginei Maria să se căsătorească cu arhiducele Joseph de Habsburg și amândoi să fie urcați pe tronul Ungariei.

O altă variantă era ca prințul Nicolae al României (fratele mai mic al viitorului rege Carol al II-lea) să devină rege al Ungariei, lucru pe care Anton Mocioni (emisarul regelui Ferdinand) l-a discutat cu contele Bethlen la Budapesta. În același spirit, contele Banffy, care s-a întors în Transilvania în vara anului 1922, ar fi negociat timp de două săptămâni, la Sinaia, problema unirii cu regele României. Istoricul Dan Falcan consideră că această propunere de uniune statală a fost ultima încercare disperată a Ungariei de a recâștiga Transilvania.

„Ei au mizat pe vanitatea Regelui Ferdinand pentru care ar fi fost o chestiune de mare prestigiu, să fie încoronat rege atât la București, cât și la Budapesta.

În cazul acceptării propunerii conților maghiari, Alianța dintre România și Ungaria ar fi putut fi condusă și administrată în două moduri distincte, ambele însă având un numitor comun: Ferdinand rege, conducere centrală la București, dar și o mare autonomie regională care viza Ardealul pe de o parte și Ungaria pe de alta. Într-un prim scenariu administrativ”, a spus acesta.

15 martie a rămas Ziua Națională a Ungariei

Transilvania urma să rămână sub controlul guvernului regional de la Budapesta până în 1918. Prin urmare, „momeala” era inacceptabilă pentru politicienii români, în special pentru șeful guvernului, Ionel Brătianu, președintele PNL.

Dar, poate cel mai bun indiciu al respingerii propunerii de capcană de către elita politică românească a venit din partea lui Nicolae Iorga, în primăvara anului 1923. Întrebat de un jurnalist polonez despre posibilitatea unei uniuni, marele istoric și cărturar a răspuns că noi, românii, nu avem nimic de dat Ungariei, „nici (chiar) un rege”.

Propunerea de uniune personală a regatelor Ungariei și României, făcută unor fruntași români de către unii conducători maghiari la 1919 rămâne un episod insolit, dar de domeniul utopiei”, a concluzionat istoricul și academicianul Ioan-Aurel Pop.

Prin urmare, 15 martie rămâne Ziua Națională a Ungariei, iar cele trei care au existat în ultima sută de ani sunt: 10 mai, 23 august și, după 1990, 1 decembrie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Halep Facebook jpg
image
image
image
image
image
image
shutterstock 1514203082 jpg
foto3 padina pestera jpg
house 7124141 1280 jpg
vegetable 740446 1280 jpg
calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie
Inteligenta articifiala va detecta semnele de Alzheimer  Sursa foto Pixabay jpg
muscate jpg
avion klm profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net