Voievodul care a încercat să întemeieze primul stat românesc la sud de Carpați. Mulți n-au auzit de el
Voievodul Litovoi rămâne una dintre cele mai marcante, dar totodată misterioase figuri ale secolului al XIII-lea din spațiul carpato-dunărean. Fără o dată exactă a nașterii sau a morții, fără o cronologie clară a domniei și fără a se cunoaște cu certitudine locul în care este înmormântat, Litovoi continuă să incite istoricii prin rolul său în procesul de consolidare politică al primelor formațiuni prestatale românești.
Se presupune că s-ar fi născut în jurul anului 1210, într-un context istoric tensionat și incert, marcat de invazii, migrații și lupte pentru dominație în spațiul transilvano-danubian. Numele său este atestat în documentele maghiare medievale sub formele „Lytuoy” sau „Lytuon”, iar teritoriul pe care îl stăpânea era denumit „terra Lytua”. Mai târziu, hrisoavele moldovenești îl vor consemna sub denumirile „Litavor” și „Litovoi”.
Voievodatul lui Litovoi
Țara stăpânită de Litovoi se întindea de o parte și de alta a Carpaților Meridionali, incluzând Țara Hațegului, Loviştea și părți semnificative din nordul Olteniei. Într-o epocă dominată de fragmentare politică și autonomie locală, Litovoi a reușit să adune sub autoritatea sa mai multe cnezate și formațiuni teritoriale, impunând o putere regională coerentă.
Acest proces de centralizare a autorității s-a făcut într-un context în care existau deja structuri sociale consolidate. Clasele sociale erau bine definite: o elită formată din boieri și cnezi, capabili să strângă oaste și să participe la decizii politico-militare, și o pătură largă de țărani liberi sau dependenți. De asemenea, o organizare militară închegată permitea mobilizarea rapidă a oamenilor în caz de conflict.
Litovoi era, formal, vasal al regelui Ungariei – în mod tradițional, aceasta implica plata unei dijme și supunere politico-militară. În realitate, însă, raportul era unul fluctuant, iar Litovoi a refuzat în cele din urmă să mai accepte ingerințele tot mai agresive ale Coroanei maghiare.
Tensiunea cu Regatul Ungariei și apogeul conflictului
După ce Regatul Ungariei și-a revenit din șocul devastator al invaziei tătare, regele Ladislau al IV-lea a reînceput să manifeste interese directe asupra teritoriilor aflate sub controlul voievodului român. Pe fondul unei consolidări interne a Voievodatului, cu noi cnezate alăturate entității conduse de Litovoi, pretențiile maghiare s-au înăsprit.
Litovoi a reacționat cu fermitate, refuzând plata dijmei și respingând pretențiile teritoriale ale regelui. În urma acestei rupturi, a izbucnit un prim conflict militar, soldat cu o victorie a oștirii române conduse de Litovoi. Această victorie a fost însă urmată de o perioadă de aparentă pace, timp în care autoritățile maghiare au căutat să infiltreze un trădător în anturajul voievodului.
Acțiunea subversivă a avut succes, iar în anul 1278 sau 1279 s-a declanșat un nou război. De această dată, Litovoi a fost ucis în luptă, cel mai probabil în zona Hațegului. Fratele său, Bărbat, a fost capturat și dus în fața regelui maghiar. Totuși, armata românească, deși rămasă fără conducător, a reușit să se retragă strategic și să continue rezistența, păstrând independența de facto a țării.
Moștenirea lui Litovoi, o temelie a statalității românești
Moartea lui Litovoi nu a însemnat sfârșitul voievodatului. Dimpotrivă, țara a continuat să existe, condusă de fratele său, iar plata unei importante răscumpărări pentru eliberarea acestuia este un indiciu clar al valorii și stabilității regiunii. Faptul că Litovoi a putut organiza o rezistență militară susținută împotriva unei puteri precum Ungaria demonstrează existența unei economii funcționale, a unei structuri militare coerente și a unei conștiințe politice incipiente.
Voievodul Litovoi a fost una dintre figurile cheie care au pregătit terenul pentru apariția statului medieval muntean. După numai o generație, Basarab I va transforma această viziune în realitate, întemeind Țara Românească pe temeliile politice, sociale și militare clădite de predecesori precum Litovoi, scriu cei de la descoperiri.ro.
Astfel, chiar dacă istoria a păstrat puține date certe despre viața și moartea sa, moștenirea lui Litovoi rămâne una de primă importanță pentru înțelegerea genezei statalității românești în sudul Carpaților.
