11 țări invadate de Germania nazistă. De ce au fost ocupate
Sub conducerea lui Adolf Hitler, Germania a invadat peste 20 de țări europene și din Africa. Motivele invaziei diferă de la o țaă la alta, după cum se arată într-un material publicat de warhistoryonline.com.
1. Cehoslovacia
Ocuparea Regiunii Sudeților, teritoriile de graniță din nordul și vestul Cehoslovaciei, a fost prima ocazie cu care Hitler și-a umflat mușchii militari în Europa. Regiunea a fost cedată Germaniei de către guvernul ceh, în încercarea de a evita războiul, după ce germanii le ceruseră să se predea.
Pentru Hitler, asta a reprezentat împlinirea a două scopuri. În primul rând, a unit populația vorbitoare de limbă germană din această regiune cu Germania, un prim pas pentru realizarea visului său – o națiune germană unită. În al doilea rând, a verificat cât de mult poate pune presiune pe celelalte puteri europene, care au bătut în retragere mai degrabă decât să apere Cehoslovacia de amenințarea nazistă.
2. Austria
La fel ca în cazul Regiunii Sudeților, invadarea Austriei a fost parte a planului unei Germanii unite. Austria făcuse parte din Confederația Germană până când Prusia a exclus-o în timpul războiului austro-prusac din 1866. Cinci ani mai târziu, Prusia a creat Germania Mică, fără Austria. A mai existat o încercare de a include Austria în Germania unită, în 1918, însă celelalte țări s-au opus. Pentru Hitler, ocuparea Austriei – o mișcare cunoscută sub numele de Anschluss – reprezenta pur și simplu revenirea Germaniei la granițele ei firești.
3. Polonia
După ce i-a adus pe germani laolaltă, Hitler și-a dorit mai mult spațiu de locuit pentru aceștia. ”Lebensraum” (”spațiu de locuit”) însemna pentru liderul nazist că populația germană avea dreptul la un teritoriu mai mare, care să-i permită dezvoltarea. Asta avea să se întâmple pe spinarea altor popoare, privite drept inferioare. Polonia, o țară vastă, cu mult teren potrivit pentru agricultură, reprezenta deopotrivă o țintă ușoară și ”un spați de locuit” mai mult decât suficient.
4. Danemarca
În sudul Danemarcei erau câțiva locuitori vorbitori de limbă germană, iar naziștii sperau să ocupe acest teritoriu la un moment dat. Invadarea Danemarcei în 1940 a avut însă o conotație strategică. Norvegia reprezenta un teritoriu important pentru idealurile expansioniste ale Germaniei naziste, strategic vorbind, mai degrabă decât ideologic.
Prin urmare, nordul peninsulei Iutland oferea o bază bună pentru lansarea atacului asupra Norvegiei. Danemarca era mai mică decât Germania, iar ocuparea ei ajuta la întărirea graniței de nord. Așa că, de nevoie, mai degrabă decât din orice alt motiv, naziștii au invadat-o.
5. Norvegia
La un anumit nivel, rațiunile economice stau la baza multor războaie. În cazul invadării Norvegiei, aceste rațiuni au fost cele mai importante.
Norvegia a vea porturi neînghețate cu acces la Oceanul Atlantic și la rutele sale comerciale spre Europa. De asemenea, prin sud și est permitea accesul la minele bogate ale Suediei. Aceste două resurse erau vitale pentru câștigarea războiului.
Guvernul norvegian a încercat din răsputeri să-și mențină neutralitatea. Britanicii și francezii și-au făcut și ei planuri să invadeze Norvegia, înaintea Germaniei, tocmai pentru a securiza aceste resurse. Hitler i-a învins fără drept de apel, intrând în posesia resurselor și asigurându-și o poziție strategică, foarte importantă pentru industria și schimburile comerciale germane.
6. Belgia
Încă din timpul Primului Război Mondial, Franța a construit o linie de apărare de-a lungul frontierei cu Germania – Linia Maginot. Dacă ar fi atacat acest șir de fortificații, Hitler și-ar fi asumat costuri ridicate și, în plus, s-ar fi angajat într-un război de uzură, ceea ce nu se potrivea cu stilul ”blitzkrieg” (”război fulger”) adoptat de naziști.
Cum Franța nu a extins Linia Maginot și pe granița cu Belgia, de teama de a nu-și provoca vecinii, naziștii au ocupat Belgia pentru a fenta apărarea franceză și pentru a invada Franța prin învăluire.
7. Olanda
Invadarea Belgiei presupunea violarea teritoriului olandez, pentru că implica trecerea printr-o regiune cunoscută drept Maastricht Appendix. Herman Göring, șeful forțelor aeriene, s-a temut că olandezii ar putea riposta, permițând accesul britanicilor la bazele lor aeriene, de unde aceștia ar fi putut ataca Germania. Prin urmare, Olanda, asemenea Belgiei și Danemarcei, a fost invadată din rațiuni strategice.
8. Franța
Pentru a găsi originile ostilității dintre Franța și Germania trebuie să ne întoarcem mult în timp, pe vremea lui Napoleon. Unificarea Germaniei s-a realizat în urma unui război cu Franța, între 1870 și 1871. Franța s-a numărat printre forțele aliate care au învins Germnia în Primul Război Mondial.
Răzbunarea pentru această înfrângere a fost unul din planurile lui Hitler, războiul dintre cele două puteri fiind practic inevitabil. Alianța militară dintre Franța și Polonia, semnată în 1921, a însemnat intrarea Franței în război și i-a dat lui Hitler pretextul de care avea nevoie.
9. Marea Britanie – Insulele Canalului
Interiorul Marii Britanii a rămas în afara ocupației naziste, însă Insulele Canalului, mai apropiate d eFranța decât de Anglia, au fost invadate de armatele germane. Marea Britanie a fost o altă mare putere pe care Hitler a vrut să se răzbune. În plus, aceasta s-a alăturat Franței, în război, după invadarea Poloniei. Hitler nu prea își permitea să lase bazele de operațiuni britanice atât de aproape de coasta Franței ocupate, așa că a invadat marea Britanie, la o scară mai mică.
10. Uniunea Sovietică
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania și Uniunea Sovietică erau aliați, dar această situație nu avea cum să dureze. Ideologic, naziștii se situau pe poziții diametral opuse față de ideile comuniste care guvernau Uniunea Sovietică.
În Germania, mulți aveau rețineri față de ideologia comunistă, iar Hitler a pus gaz pe foc, folosind această teamă pentru a-și consolida puterea. Liderul Partidului Nazist credea că era absolut necesar, pentru planurile lui de mărire, ca sovieticii să fie învinși, oricât de dificil ar fi fost.
11. Italia
La începutul războiului, Italia era cel mai puternic aliat al Germaniei. Nici asta nu avea să dureze însă. În 1943, pierderile suferite pe toate fronturile aveau să-i arunce pe italieni în depresie. Aliații îi invadaseră în luna iulie a acelui an, iar la 25 iulie, Mussolini era dat jos de un guvern care își dorea pacea.
Germanii nu puteau lăsa Italia să se predea. Prin urmare, l-au recuperat pe Mussolini și l-au pus șef de formă al unui guvern în nordul țării. Astfel, Italia a fost ocupată la propriu de doua armate inamice – armata germană în nord și armata Aliaților în sud.
