Austria, dată în judecată pentru discriminarea românilor prin respingerea de la Spațiul Schengen
O rezoluție extrem de dură care cere trimiterea în judecată a Austriei pentru discriminarea românilor și pentru pierderile financiare masive provocate prin respingerea țării noastre de la Spațiul Schengen a fost votată miercuri în Parlamentul European.
Este vorba despre o petiție depusă de ONG-ul Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice care a intrat miercuri la votul final din plenul parlamentului, potrivit agendei oficiale.
Rezoluția arată că respingerea aderării României la Schengen este ”discriminatorie” și cere Comisiei Europene să dea Austria în judecată la Curtea de Justiție a UE.
„Un sentiment antieuropean”
Rezoluția arată că veto-ul Austriei a creat un sentiment antieuropean și, prin veto-ul din decembrie 2022, a produs daune majore atât economiei din România și Bulgaria, cât și climei, dată fiind poluarea masivă de la granițe unde milioane de mașini așteaptă ore în șir să se supună controalelor.
Petiția a fost depusă în martie de Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei și fost președinte al Autorității UE de Reglementare în domeniul Energiei, în prezent șeful Asociației pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice.
Rezoluțiile PE nu au forță juridică, dar reprezintă un instrument de presiune politică.
„Daune ireperabile”
Rezoluția arată că cetățenii din Bulgaria și România sunt discriminați, deoarece se confruntă cu întârzieri, dificultăți birocratice și costuri suplimentare atunci când călătoresc sau fac afaceri în străinătate, în comparație cu omologii lor din spațiul Schengen, se arată în text.
Remarcând timpul de așteptare la punctele de trecere a frontierei, deputații europeni notează că întârzierile cu care se confruntă românii și bulgarii pot dura de la câteva ore până la chiar zile -în comparație cu cele 10 minute fără controale la frontierele interne- ceea ce înrăutățește și condițiile de muncă ale șoferilor de camion.
Textul subliniază „daunele ireparabile” pentru mediu, care nu se aliniază cu obiectivele de neutralitate climatică ale Uniunii. Sănătatea șoferilor, a agenților vamali și a persoanelor care locuiesc în apropierea punctelor de trecere a frontierei este pusă în pericol de poluarea crescută cauzată de miile de vehicule care așteaptă să treacă granița în fiecare zi, în condițiile în care sunt emise aproximativ 46.000 de tone de CO2 în fiecare an, spun deputații europeni.
„România și Bulgaria să adere la Schengen până la sfârșitul anului 2023”
Deputații europeni solicită Consiliului să aprobe aderarea României și Bulgariei la spațiul de liberă circulație Schengen până la sfârșitul anului 2023.
Parlamentul European „solicită Consiliului să respecte articolul 4 alineatul (2) din Actul din 2005 privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la UE și să voteze, fără întârziere și cel târziu până la sfârșitul anului 2023, în favoarea aderării celor două țări și aplicarea lor deplină a acquis-ului Schengen numai pe baza îndeplinirii criteriilor Schengen”, se arată în rezoluție.