Prințul William, prima reacție după operația lui Kate Middleton. Cine sunt „îngerii” prințesei de Wales

#Casa Regală a Marii Britanii
Ultima actualizare:

Ultimele săptămâni au venit cu vești triste pentru Familia Regală a Marii Britanii. Prințul William a vorbit pentru prima dată public după aflarea veștii că soția sa a fost supusă unei operații, iar tatăl său a fost diagnosticat cu cancer. Ce declarații a făcut moștenitorul tronului britanic referitor la evenimentele prin care trece familia sa. 

Prințul William / foto: arhivă
Prințul William / foto: arhivă

În urmă cu doar două zile, Prințul William a participat la o ceremonie organizată la Palatul Windsor, acolo unde și-a înlocuit tatăl și a oferit medaliile celor care le meritau. Atunci a vorbit și despre situația prin care trece familia lui, făcând la final o glumă. 

Prințul William, recunoscător pentru mesajele pozitive primite 

Discursul Prințului William a început cu un mesaj de mulțumire la adresa tuturor celor care le-au trimis un gând în acestă perioadă delicată pentru ei.

„Vreau să profit de această ocazie pentru a mulțumi pentru mesajele minunate de sprijin la adresa lui Catherine și a tatălui meu, mai ales în ultimele zile. Însemnă mult pentru noi acest lucru!”, a mărturisit acesta, care a făcut haz de necaz și a făcut o mică glumă: „Cum ne-am concentrat, în ultima perioadă, pe probleme medicale, m-am gândit să vin aici ca să scap de toate astea”.

Totodată, William le-a menționat pe cele două asistente filipineze „minunate și blânde”, care s-au ocupat de Kate cum au știut mai bine. Patricia Spruce, una dintre persoanele prezente la ceremonia organizată la Palatul Windsor, a relatat următoarele pe pagina sa de LinkedIn: „Prințul William a spus că soția sa, Catherine, a avut două asistente filipineze minunate și blânde, care au avut grijă de ea”, conform okmagazine.ro.

Regele Charles, prima reacție după vestea că are cancer 

În urmă cu doar câteva zile, Palatul Buckingham anunța prin intermediul unui comunicat de presă, conform BBC, faptul că Regele suferă de cancer. 

Regele Charles are cancer / foto: arhivă
Regele Charles are cancer / foto: arhivă

  „În timpul procedurii recente pentru adenomul de prostată, o problemă separată a fost descoperită. Investigații ulterioare au identificat o formă de cancer. Majestatea Sa a început, de astăzi, un program de tratament regulat, perioadă în care a fost sfătuit de medici să amâne toate îndatoririle publice. În această perioadă Majestatea Sa va continua să-și îndeplinească prerogativele oficiale. Regele este recunoscător echipei medicale pentru intervenția rapidă, posibilă datorită procedurii recente la spital.

Regele rămâne pe deplin pozitiv cu privire la tratamentul său și abia așteaptă să revină pe deplin la îndatoririle sale publice cât mai repede cu putință. Majestatea Sa a ales să împărtășească informațiile despre diagnosticul său pentru a preîntâmpina speculațiile și în speranța că poate să ajute la înțelegerea publică pentru toți cei din toată lumea care suferă de cancer”, a transmis, într-un comunicat, Palatul Buckingham.  

Diagnosticul primit de Regele Charles al III-lea a luat prin surprindere întreaga lume. La scurt timp după ce s-a aflat că suferă de cancer, monarhul englez a transmis și primul său mesaj: 

„Nu pot decât să-mi cer scuze că nu pot fi alături de voi în persoană pentru a sărbători acest eveniment istoric”, a spus Regele Charles al III-lea, potrivit observatornews.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net