Un cercetător australian spune că a rezolvat misterul Triunghiului Bermudelor. Care ar fi cauza disparițiilor din zonă
Vreme de decenii, misterul Triunghiului Bermudelor a fascinat publicul din întreaga lume. Nenumărate teorii au apărut despre acest loc, iar indiferent de cât de lipsite de fundamente științifice ar fi fost, multe astfel de teorii rămân faimoase chiar și în ziua de astăzi.

Cu toate acestea, adevărul din spatele Triunghiului Bermudelor ar fi mult mai banal decât pretind multe teorii populare în mediul online. Pe parcursul ultimului secol, aici s-au scufundat 50 de nave iar undeva în jur de 20 de avioane au dispărut. Triunghiul Bermudelor este delimitat de Florida, Insulele Bermude și Antilele Mari, iar multe dintre disparițiile de aici nu au putut fi explicate.
Însă, potrivit Popular Mechanics, omul de știință australian Karl Kruszelnicki spune că explicația ar fi mult mai simplă. El spune că în zonă nu are loc niciun fel de fenomen supranatural, o poziție susținută și de Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din Statele Unite (NOAA).
Ce explicație oferă expertul australian
Încă din anul 2017, cercetătorul australian a susținut că numărul disparițiilor din Triunghiul Bermudelor nu este deloc ieșit din comun, având în vedere volumul ridicat de trafic maritim și aerian care tranzitează zona.
Kruszelnicki a explicat faptul că, procentual, numărul de avioane și nave dispărute este comparativ cu cel din orice altă regiune a oceanului. Piața internațională de asigurări Lloyd’s of London a oferit o explicație similară încă din anii 1970.
Există numeroase teorii despre Triunghiul Bermudelor
Potrivit experților, există mai mulți factori de mediu care contribuie la numărul disparițiilor din această zonă. Curentul Golfului, de exemplu, poate cauza schimbări meteorologice rapide, iar numeroasele insule din regiune complică și mai mult navigația.
În plus, particularitățile câmpului magnetic pot crea confuzie, dacă instrumentele de navigație de la bord nu sunt interpretate cu atenție. Iar pentru experți precum Karl Kruszelnicki, astfel de condiții de mediu, cât și simple erori umane, contribuie la accidente în zona Triunghiului Bermudelor.



































