5 lucruri pe care le știm până în prezent despre varianta ”Miu” a coronavirusului
Sunt foarte multe tulpini și mutații ale coronavirusului, specialiștii vorbesc de sute, dar doar patru prezintă îngrijorare în acest moment pentru Organizația Mondială a Sănătății. Cu toate acestea, o nouă variantă, denumită ”Miu” și descoperită pentru prima dată la începutul acestui an în Columbia, prezintă interes pentru cercetători care au început să o monitorizeze îndeaproape.
”Miu” a devenit varianta predominantă în această țară, în prezent, iar autoritățile sanitare spun că aceasta se află la originea celui mai sângeros val al pandemiei, conform G4Media. Mai mult, se pare că ”Miu” este acum prezentă și în Europa.
Potrivit OMS, variantele de interes la nivelul lunii septembrie sunt Eta, Iota, Kappa, Lambda și Miu. Una dintre cele mai noi variante de SARS-CoV-2, cunoscută sub numele de Miu, s-a răspândit în 42 de țări, dar studiile timpurii sugerează că nu se transmite atât de repede precum varianta Delta, care a declanșat o reapariție a pandemiei în multe țări, crescând mult numărul de cazuri de COVID-19, inclusiv în România, conform doc.ro.
5 lucruri esențiale care se cunosc în prezent despre ”Miu”
Cercetătorii cunosc, desigur, toate aspectele legate de răspândire, interacțiunea cu vaccinurile, simptomele infectării, etc. Iată câteva dintre lucrurile care se cunosc în prezent despre varianta ”Miu”.
1. Când și unde a apărut varianta Miu?
Miu a devenit rapid tulpina dominantă în Columbia, unde a fost detectată pentru prima dată în ianuarie 2021, dar în SUA, unde virusul Delta este dominant, nu s-a răspândit semnificativ. După ce a atins un vârf la sfârșitul lunii iunie 2021, prevalența variantei Miu în SUA a scăzut constant. Oamenii de știință cred că noua variantă nu poate concura cu varianta Delta, care este extrem de contagioasă. Cu toate acestea, în Columbia, varianta ”Miu” este responsabilă pentru mai mult de o treime dintre cazurile de COVID-19.
2. Cât de răspândită este varianta ”Miu”?
Această mutație este responsabilă de 39%, respectiv 13% dintre infecții, tulpina a devenit relativ mai puțin frecventă la nivel global, inclusiv în restul Americii de Sud. Adică, prevalența globală a ”Miu” este mai mică de 0,1%.
3. Care este situația variantei Miu în Europa?
Miu a fost clasificată ca „variantă de interes” într-o listă publicată de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) pe 26 august 2021. Începând cu 1 septembrie, ECDC afirmă că varianta a fost detectată „sporadic” în mai multe țări europene, inclusiv Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Portugalia, Spania, Olanda și Marea Britanie.
4. De este diferită tulpina ”Miu”?
Majoritatea secvențelor genetice arată că Miu are opt mutații în proteina Spike, dintre care multe sunt prezente și în variantele de îngrijorare Alpha, Beta, Gamma și Delta. Unele dintre mutațiile tulpinii Miu, cum ar fi E484K și N501Y, ajută alte variante să se sustragă din calea anticorpilor generați de vaccinurile anti-COVID-19 pe bază de ARNm.
5. Cât de eficiente sunt vaccinurile anti-COVID-19 împotriva variantei ”Miu”?
Unele indicii arată că tulpina Miu poate slăbi protecția împotriva anticorpilor generați de vaccinurile anti-COVID-19 existente. Virusul fabricat în laborator care imita varianta Miu a fost mai puțin afectat de anticorpii de la persoanele care și-au revenit după COVID-19 sau au fost inoculate cu vaccinul de la Pfizer, Comirnaty. Într-un studiu încă neevaluat de alți cercetători, tulpina Miu a fost cea mai rezistentă la vaccin dintre toate variantele recunoscute în prezent.
În prezent, OMS consideră că patru variante sunt îngrijorătoare: Tulpina Alpha (Marea Britanie), prezentă în 193 de țări; Tulpina Beta (Africa de Sud), raportată în 141 de țări; Tulpina Delta (India), prezentă în 170 de țări; Tulpina Gamma (Brazilia), raportată în 91 de țări.
Citește și:Tulpina Lambda. Totul despre cea mai nouă variantă