Animalele care au hrănit generații întregi de români, pe cale de dispariție. Mai avem doar 68 de exemplare dintr-o rasă. Importurile le-au luat locul
Rasele autohtone de porci, vaci, oi și capre, care au hrănit generații întregi de români, riscă să dispară definitiv. În timp ce alte țări și-au transformat patrimoniul genetic în afaceri profitabile și branduri naționale, România lasă în urmă o moștenire valoroasă și ajunge să importe produse pe care le-ar putea obține din propriile ferme.

Rasele românești, tot mai aproape de dispariție. Doar 12 beneficiază de sprijin pentru conservare
În spatele alimentelor care ajung zilnic pe mesele românilor se află o resursă prea puțin apreciată: patrimoniul genetic al animalelor crescute în fermele autohtone. Laptele, brânzeturile și carnea produse de aceste rase tradiționale nu reprezintă doar o parte din gastronomia românească, ci și o moștenire biologică importantă pentru viitorul zootehniei.
Cu toate acestea, numeroase rase locale au ajuns în pragul dispariției. Crescătorii preferă tot mai des animalele de import, care oferă producții mai mari într-un timp mai scurt, în timp ce rasele tradiționale pierd teren din cauza costurilor de întreținere, a sprijinului insuficient și a dificultăților de valorificare a produselor.
„Aceste rase au rămas în urmă. Ele au pierdut competiţia. Importanţa lor este maximă. Pentru că deţin gene valoroase”, a declarat Lelior Iacob, directorul Agenției pentru Zootehnie, citat de Observator News.
În prezent, numai 12 rase autohtone sunt incluse în programul de sprijin pentru conservare: Sura de Stepă, bivolul românesc, cinci rase de oi, o rasă de capre, două rase de porci și două rase de cai.
Sura de Stepă, comoara genetică a României. Au mai rămas doar 68 de exemplare
Una dintre cele mai îngrijorătoare situații este cea a rasei bovine Sura de Stepă, animalul pe care generații întregi de români l-au crescut în gospodării.
În prezent, singurele exemplare din România se găsesc la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor de la Dancu, județul Iași. Aici mai sunt doar 68 de animale, într-o populație care a început să se reducă încă din perioada comunistă, când fermele au fost orientate către rase de import, mult mai productive din punctul de vedere al cantității de lapte.
„Vaca cu care au crescut bunicii şi străbunicii noştri. Eu cred că are şi valoare sentimentală”, a declarat Vasile Vintilă, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor.
Dincolo de valoarea istorică, Sura de Stepă are caracteristici genetice care o pot transforma într-o resursă importantă pentru viitoarele generații de animale. Este o rasă rezistentă, adaptată condițiilor locale, iar particularitățile sale pot contribui la obținerea unor efective mai robuste.
„Această rasă a stat la baza formării raselor specializate din România. Niciodată boli care sunt frecvent întâlnite la taurinele din rase specializate, cum ar fi: leucoza, tuberculoza, bruceloza sau alte boli nu se întâlnesc la această rasă denumită sura de stepă”, a declarat Vasile Vintilă.
Așadar, dispariția acestei rase nu ar însemna doar pierderea unui simbol al agriculturii românești, ci și renunțarea la gene care ar putea deveni esențiale pentru rezistența animalelor la boli și la schimbările de mediu.
Ungaria a transformat rasa tradițională într-o afacere. România încă încearcă să o salveze
Exemplul Ungariei arată că rasele tradiționale nu trebuie privite doar ca o cheltuială pentru stat, ci și ca o oportunitate economică.
Vecinii noștri au construit un adevărat brand național în jurul propriei Sure de Stepă. În zona lacului Balaton, rasa este inclusă în proiecte de agroturism, iar turiștii pot descoperi animalele inclusiv prin plimbări cu care trase de boi. Experiența continuă apoi cu preparate culinare obținute din carnea acestora.
„Au dezvoltat agro-zooturismul pe suportul acestei rase în zona lacului Balaton. Chiar au care cu boi trase de boii din rasa sură de stepă care plimbă turiştii în zonă şi apoi, la finalul plimbării, îi invită să-i servească cu o friptură sau cu un biftec din rasa sură de stepă”, a declarat Vasile Vintilă.
În România, autoritățile spun că au existat alocări financiare pentru conservarea raselor autohtone, însă efectivele au continuat să scadă.
„Au fost mult mai multe, dar între timp au mai dispărut. Şi chiar dacă n-au dispărut au rămas populaţii foarte mici. Nu numai că le-am susţinut financiar pe toate formele de sprijin de care beneficiază şi rasele specializate- ele au primit un ajutor special s-au alocat în fiecare an câte 350.000 de euro- sunt populaţii mici care sunt susţinute”, a declarat Maria Toma, directorul Direcției Generale Politici Agricole.
Karakul de Botoșani, o poveste de succes într-un sector zootehnic aflat în declin
Problemele nu se limitează la bovine. Și rasele tradiționale de ovine și caprine au pierdut teren, în contextul unei scăderi accentuate a sectorului zootehnic românesc.
„Sectorul zootehnic a avut o cădere liberă la nivel naţional”, a declarat Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți.
Deși au existat inițiative de conservare, România a recunoscut oficial rasele autohtone abia în 2020, când a fost introdus și un logo special pentru produsele provenite de la aceste animale.
În alte state europene, precum Austria, Germania, Spania, Franța și Marea Britanie, programele de conservare și susținere a crescătorilor funcționează de mai mulți ani. Fermierii primesc finanțări care îi ajută să păstreze rasele tradiționale, dar și să își dezvolte afacerile.
„Beneficiază fermierul respectiv de nişte fonduri consistente- în aşa fel încât să poată valorifica o producţie la un preţ mai mic, da- de acord- el poate progresa, poate să se modernizeze, să îşi dezvolte afacerea”, a declarat Ionică Nechifor.
Un exemplu că lucrurile pot funcționa și în România este rasa Karakul de Botoșani. La stațiunea de cercetare de la Răchiți, județul Botoșani, specialiștii lucrează la selecția și ameliorarea animalelor, pentru a obține exemplare mai productive și mai bine adaptate condițiilor locale.
Rasa, care s-a aflat în trecut în pericol de dispariție, a fost salvată prin eforturile crescătorilor și ale cercetătorilor. Valoarea ei economică este dată atât de lapte și carne, cât mai ales de pielicelele apreciate pe piețele internaționale.
„Au o producţie bună de lapte, o carne cerută foarte bine în zona arabă şi mai au producţia de pielicele, care sunt foarte valoroase şi ei pe asta mizează cel mai mult”, a declarat Ionică Nechifor.
Anul acesta, stațiunea Popăuți a obținut și recunoașterea oficială pentru două noi linii de culoare ale rasei: Karakul Alb și Karakul Roz.
Este una dintre puținele reușite într-un sector în care produsele românești se confruntă cu o concurență puternică din partea importurilor.
Produsele românești pierd lupta la raft. Brânza autohtonă devine tot mai greu de vândut
Chiar și atunci când există animale, crescători și producție, fermierii români se lovesc de o altă problemă: concurența produselor din import și diferențele de preț.
Brânza de oaie românească ajunge să fie mai scumpă decât produse similare provenite din țări în care crescătorii beneficiază de scheme consistente de finanțare. În aceste condiții, producătorii autohtoni pierd clienți și au dificultăți în a-și menține afacerile.
„Vin produse- nu de oaie, dar vin alte produse din lapte care fac diferenţa la raft. Concurează. Şi în condiţiile astea avem de pierdut. Preţul pe brânza de oaie este foarte mare, în comparaţie poate cu alte state care finanţează această producţie”, a declarat Ionică Nechifor.
Autoritățile pun o parte din probleme pe seama condițiilor administrative și a dificultăților întâmpinate de crescători în accesarea programelor de conservare.
„Li s-a părut foarte greu să respecte aceste condiţii, pentru că sunt nişte condiţii speciale pentru menţinerea lor. Sunt foarte multe documente de făcut pentru că aşa ne cere regulamentul european”, a declarat Maria Toma, directorul Direcției Generale Politici Agricole.
România riscă să piardă o avere genetică și economică
Rasele tradiționale nu reprezintă doar o amintire a agriculturii de altădată. Ele pot deveni baza unor afaceri profitabile, a unor produse alimentare cu identitate locală și a unor proiecte de agroturism care să atragă vizitatori și investiții.
În plus, păstrarea diversității genetice poate oferi soluții importante pentru viitorul agriculturii, într-o perioadă în care rezistența la boli, adaptarea la schimbările climatice și securitatea alimentară devin tot mai importante.
România are încă resursele necesare pentru a valorifica această moștenire, însă fără o strategie coerentă și un sprijin real pentru crescători, multe dintre rasele autohtone ar putea dispărea definitiv.
„Nu trebuie să uităm de unde am plecat, nu trebuie să uităm de aceste rase pe care fiecare stat le păstrează şi le conservă”, a declarat Lelior Iacob, directorul Agenției pentru Zootehnie.



































