Cuplurile infertile din România vor primi bani de la Guvern! Care este suma alocată

Cuplurile din România care îşi doresc un copil, însă au nevoie de procedura de fertilizare in vitro, vor dispune de suma necesară acoperirii întregului cost, respectiv 15.000 de lei, potrivit noului program al Guvernului.

Cuplurile care se luptă cu infertilitatea ar putea beneficia de ajutor financiar
Cuplurile care se luptă cu infertilitatea ar putea beneficia de ajutor financiar

În timpul şedinţei de Guvern, premierul a declarat că natalitatea în România scade constant, iar acest program vine în ajutorul cuplurilor sau femeilor care își doresc să aibă copii.

Vezi și: Lege de la Stat: 3.000 de lei amendă pentru cei care o nu respectă

,,Un subiect important pentru agenda de astăzi a şedinţei este aprobarea programului social de susţinere a cuplurilor şi persoanelor singure pentru creşterea natalităţii. Practic, astăzi completăm setul de politici guvernamentale pentru susţinerea familiilor tinere cu un program destinat creşterii natalităţii. Este o problemă, am putut să constatăm cu toţii intrarea într-un declin al natalităţii, aşa cum arată cifrele de la finele anului trecut. Nici anul acesta nu putem spune că avem progres. Prin programul de guvernare ne-am asumat să dezvoltăm politici care să ducă la creşterea natalităţii şi în acest sens au fost asumate o serie de programe "Family Start" şi "Student Invest". Ele urmează să fie finanţate", a spus Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.

România trece printr-o criză demografică 

Gabriela Firea a precizat că situația natalității este pe an ce trece mai îngrijorătoare, iar principalele cauze sunt atât situațiile financiare ale românilor, care nu fac copii de teama că nu vor avea bani să îi crească, cât și problema legată de infertilitate.

Citește și: Atenție șoferi! Noul proiect de lege al codului rutier aduce avantaje surprinzătoare

Aceasta a mai spus că va veni în curând cu lămuriri, pentru a clarifica care sunt criteriile de acordare ale ajutorului, ce documente sunt necesare şi unde pot fi depuse dosarele. Astfel, cuplurile care se luptă cu infertilitatea ar putea avea o șansă mai mare de a deveni părinți, conform Gabrielei Firea. 

Infertilitatea este o chestiune cât se poate de serioasă în țara noastră, unul din cinci cupluri aflându-se în imposibilitatea de a avea un copil. Statisticile sunt alarmate. 

,,Aceste proiecte încearcă, prin efort guvernamental, să stopeze declinul demografic. Din păcate, în România anul trecut s-au născut cei mai puţini copii - 180.000, iar anul acesta cu 20% mai puţin, până acum. Înregistrăm o înrăutăţire a situaţiei. (...) Sunt cauze multiple. De multe ori, situaţia financiară îi împiedică să decidă să aibă copii. În ultimii ani, există şi o altă mare problemă legată de domeniul sănătăţii şi anume infertilitatea.

Unul din cinci cupluri din România este infertil. Femeile care suferă de această afecţiune, infertilitatea, sunt în imposibilitatea de a-şi plăti aceste tratamente, care sunt destul de costisitoare. Proiectul de astăzi vine ţintit aici şi anume un sprijin de 15.000 lei pentru acoperirea întregii proceduri de fertilizare in vitro pentru cuplurile sau femeile singure care vor să apeleze la acest tratament. Sper ca până la sfârşitul anului să avem primele beneficiare", a explicat Gabriela Firea.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
diabet jpg
liviu dragnea 8 JPG
varza murata 505587 webp
bunt erleuchtet chinas jpg
image png
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
casa jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net