Conacul care a înspăimântat un oraș întreg. Scheletul unei femei a fost găsit în timpul renovărilor

Ultima actualizare:

De-a lungul României există nenumărate locuri misterioase, unde granița dintre realitate și ficțiune devine greu de întrezărit. Un astfel de loc se află chiar în centrul Brăilei, iar vreme de zeci de ani a reușit să bage spaima în locuitorii acestui oraș.

Casa cu Stafii / foto: Monumente istorice Brăila
Casa cu Stafii / foto: Monumente istorice Brăila

Turiștii care ajung în Brăila își vor putea petrece timpul admirând frumusețea Dunării, vizitând numeroasele muzee și parcuri din oraș, sau admirând biserici superbe. Însă, dincolo de strălucirea atracțiilor turistice, sau de nenumăratele restaurante care ne pun în față preparate de neratat, există și un loc straniu, care a fascinat și înspăimântat brăilenii, în egală măsură.

Este vorba despre faimoasa „Casă cu Stafii”, sau, după cum era cunoscută cândva „Casa Jean Troianos”. Acest loc, care, de altfel, are o frumusețe rară, a fost construit în secolul XIX, de către negustorul grec Nicolachi Mavrocordulas. Iar, potrivit legendei, o crimă teribilă a avut loc aici.

Casa care a înspăimântat un oraș întreg

Legenda spune că Mavrocordulas a auzit anumite zvonuri care spuneau că soția sa, mult mai tânăra Voica, avea o aventură cu un bărbat de seama ei. Astfel, negustorul grec, fiind un mare pasionat de vânătoare, i-a spus Voicăi că urmează să plece într-o excursie, însă, de fapt, el s-a oprit la un han din apropiere și a așteptat.

Când s-a făcut noapte, Mavrocordulas s-a întors acasă, curios să vadă dacă soția îi era fidelă, sau nu. Însă, el a găsit-o alături de amantul ei, moment în care și-a pierdut firea și a împușcat-o pe loc. Povestea mai spune că grecul ar fi îngropat-o pe Voica în pivnița casei, apoi s-ar fi întors în Grecia.

Crima teribilă care a avut loc în Casa cu Stafii

Mai târziu, această casă a avut diferite întrebuințări, devenind, în perioada comunistă, azil de bătrâni. Cei care erau cazați aici spuneau că noaptea se auzeau zgomote bizare, iar lumea a început să vorbească despre o posibilă fantomă.

Mai terifiant este faptul că, în 1985, în timpul unor renovări, în Casa cu Stafii a fost găsit scheletul unei femei de aproximativ 30 de ani, care fusese ucisă de un glonț. După atât de mulți ani, adevărul despre ce s-a întâmplat în acest monument istoric poate fi pierdut pentru totdeauna.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net