Cartierul pus la pământ de Ceaușescu, cu toate că era o adevărată bijuterie arhitecturală. Acolo locuiau meșteșugari și proprietari de mici afaceri, iar mii de case au fost demolate
În anul 1982, cartierul Uranus a fost demolat pentru a face loc construcției Casei Poporului. Vechiul cartier avea străzi mici, în pantă, pavate cu piatră cubică şi case vechi româneşti şi cochete, cu aer boem. Locuitorii erau negustori, meşteşugari şi proprietari de mici afaceri.
Demolarea cartierului Uranus
În anii ’80, 40.000 de familii din cartierele Uranus și, parțial, din Antim și Rahova și-au văzut casele puse la pământ, pentru a face loc unui centru civic visat de cuplul dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu: Casa Republicii (Casa Poporului), Casa Științei, pentru „savanta de renume mondial“, bulevardul Victoria Socialismului, Ministerul de Interne. Demolarea cartierului a făcut parte din planul sistematizării Bucureștiului. Acest proiect a început la finalul anilor ’70, după cutremurul care a avut loc în 1977.
Ce tip de locuitori trăiau în cartierul Uranus
Palatul Parlamentului a fost construit pe locul unde odinioară se găsea vechiul Uranus. Era un cartier cu străzi mici, în pantă, pavate cu piatră cubică şi case vechi româneşti şi cochete, cu aer boem. Locuitorii proveneau din clasa de mijloc a societăţii: negustori, meşteşugari şi proprietari de mici afaceri.
Ce declara un fost arhitect
Gheorghe Leahu, unul dintre cei mai destoinici arhitecţi ai României, specialistul care a ţinut un jurnal secret în Epoca de Aur, a povestit în volumul Distrugerea Mânăstirii Văcăreşti, pp. 51-53, despre dezastrul pe care l-a trăit Capitala după seismul din 1977: „Timpul trecea fără să anunţe in niciun fel dezastrul de mai târziu. Cutremurul din 4 martie 1977 a zguduit din temelii Bucureştiul. Atunci au încolţit gânduri diabolice în mintea tot mai exaltată de adulaţie şi putere a lui Ceauşescu. În 1977 a fost desfiinţată DMI lăsând pradă ambiţiilor şi inculturii prezidenţiale întregul patrimoniu arhitectural al ţării.
În vanitatea faraonică de a lăsa posterităţii, în numele socialismului victorios, propriile lor creaţii, Ceauşescu şi suita sa au indreptat tăvălugul buldozerelor spre mari suprafeţe ale oraşului cu monumentele lor istorice şi arhitecturale cu tot. O frenezie a prezentării de machete, de proiecte, de trasări de axe cu jaloane şi baloane, demolări precipitate, distrugeri şi translări de biserici şi mănăstiri, prefigurau vastul teritoriu urban ce urma să fie distrus şi pe care începea să se contureze noul centru politico-administrativ având ca reper principal monstruoasa Casă a Poporului”, arată fostul arhitect.
"Le-au demolat pentru că aveau nevoie de spații mari"
Demolările au început în 1981 și s-au terminat pe 22 decembrie 1989. Multe schimbări au avut loc și înainte de Nicolae Ceaușescu. La acea vreme, în această parte din Europa era specifică ideea de a șterge trecutul pentru a construi altceva.
“Trecutul a fost văzut întotdeauna ca o chestie balcanico-orientală, fără mari valori autohtone și care merită ștearsă. Înainte de Ceaușescu, cel mai mare conducător-demolator de biserici a fost Carol I. Clădirea CEC, Banca Națională, Ateneul, Cercul Militar, toate se află pe amplasamentul unor biserici vechi de sute de ani. Nu le-au demolat pentru că ar fi fost anti-religioși, ci pentru că aveau nevoie de spații mari pentru clădirile noului stat modern. Și cum Cuza naționalizase averile bisericești, în loc să razi străzi cu case și să despăgubești sute sau mii de oameni, existau aceste locuri mari în oraș cu niște ruine care puteau fi demolate mult mai ușor pentru a putea fi ridicate aceste construcții”, a declarat arhitectul Ștefan Ghenciulescu.
