Ce o așteaptă pe Elena Udrea la Penitenciarul Târgșorul Nou! Poze exclusive din pușcarie

Ultima actualizare:

Pe Elena Udrea o așteaptă Penitenciarul Târgșorul Nou din județul Prahova, după ce va fi predată de bulgari autorităților române. Deși a tot invocat condițiile inumane din închisori, sindicaliștii o asigură ca acestea vor fi mult mai bune decât le au bătrânii din azile, copii din orfelinate şi bolnavii din spitalele de stat. 

Elena Udea va fi încarcerată în Peniteciarul de femei Târgșor Nou   FOTO: Click!
Elena Udea va fi încarcerată în Peniteciarul de femei Târgșor Nou FOTO: Click!

Televizor în cameră, publicaţii, emisiuni radiofonice şi televizate, dar și acces la biserică sau atelier de croitorie, dacă va dori să muncească. Mai mult, Elena Udrea (48 de ani) își va putea întreține părul așa cum a fost obișnuită toată viața, pentru că și în pușcărie există coafor! Nu chiar la standarde de lux, însă poate concura cu un salon de cartier.

În aceste condiții își va ispăși Elena Udrea cei 6 ani de detenție primiți în dosarul „Gala Bute”, pedeapsă de care a fugit din țară cu câteva ore înainte să fie pronunțată. Prinsă pe tărâm bulgăresc, înainte să ajungă la granița cu Grecia, Elena Udrea a stat două luni în arest în țara vecină. Vineri, 10 iunie, a fost decisă extrădarea fostului ministru al Turismului. 

Dacă are noroc, va sta singură în celulă 

Odată ce va pune piciorul pe pământ românesc, deținuta Elena Udrea va ajunge la marginea Ploieștiului, în Penitenciaul de femei Târgşorul Nou. După ce va sta în carantină 21 de zile, timp în care va fi examinată medical, se va stabili la ce activităţi şi programe va fi inclus fostul politician pe perioada detenției.

Regimul poate fi închis sau semideschis, iar în mod suplimentar, Comisia va lua în calcul statutul Elenei Udrea de persoană care necesită protecţie. Astfel, va fi cazată singură sau împreună cu deţinute compatibile pe criterii de educaţie, profesie sau funcţie avută anterior arestării. „Din punct de vedere al spaţiului asigurat Elenei Udrea, garantăm opiniei publice că va fi optim pentru respectarea unui spaţiu minim individual de 4 mp pe toată perioada executării pedepsei de către fostul ministru.”, a subliniat Cosmin Dorobanțu, președintele FSANP. 

Dacă nu fura atât, avea condiții mai bune

Acesta a răspuns acuzațiilor Elenei Udrea privind Poliţia penitenciarelor, sugerând că timp de 10 ani aceasta a contribuit la sărăcirea unor generaţii de români. 

„Este adevărat că nu avem un sistem penitenciar aşa cum şi-ar dori politicienii infractori dovediţi de justiţie, însă banii publici furaţi timp de 10 ani de Elena Udrea şi de clientela politică din anturajul acesteia ar fi putut fi folosiţi pentru investiţii în condiţiile de detenţie şi de muncă din penitenciare şi, poate astăzi, aveam un sistem penitenciar similar celui norvegian. Din păcate, am avut o clasă politică din care a făcut parte şi fostul ministru Elena Udrea, care timp de un deceniu a furat nu numai banii publici ai României, ci şi educaţia şi sănătatea românilor. Efectele le vedem astăzi”, a informat sindicatul. 

Ce condiții sunt în Penitenciarul Târgșor  

Camerele asigură fiecărei persoane pat individual, sunt dotate cu mobilier specific, instalaţii de încălzire şi utilităţi igienico-sanitare, astfel încât fiecare deţinută să aibă acces permanent la apă potabilă şi zilnic la apă caldă. În fiecare cameră sunt mese pentru servirea hranei, rafturi, cuiere şi bănci.

Grupurile sanitare sunt dotate cu chiuvetă, duş, oglindă, etajeră şi vas WC, compartimentate astfel încât să asigure intimitatea persoanelor. Meniul va fi diversificat și avizat de către medicul şef, iar asistența medicală va fi obigatorie. Elena Udrea va avea dreptul la vizite, comunicări on-line si prin apeluri telefonice, mai spun sindicaliștii.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calorifer shutterstock jpeg
marcel bartic colind jpg
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
marelbo png
image
actualitate.net
image
actualitate.net