În ce condiții va sta Elena Udrea în închisoare: «Va avea televizor și telefon în cameră»

Ultima actualizare:

Elenei Udrea i se vor asigura condiții decente în închisoare, unde va trebui să-și ispășească pedeapsa de 6 ani privare de libertate, în dosarul Gala Bute. Va avea televizor dorit, telefon fix și cel puțin patru metri pătrați, spațiul asigurat în celulă doar pentru ea. 

Elena Udrea
Elena Udrea

Aflată în prezent după gratii pe teritoriul Bulgariei, când va ajunge într-o închisoare din România, Elena Udrea va fi cazată singură în celulă sau cu deținute de același tip, după cum a declarat Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor. 

Ținând cont de faptul că Elena Udrea este o persoană cu vulnerabilități, având în vedere statutul, profesia și natura faptelor, va fi încarcerată individual sau cu deținute de același tip. Dacă va face cerere, va primi din partea ANP un televizor, pentru că trebuie asigurat dreptul la informare. Dacă nu e satisfacută de televizorul primit, poate primi, în baza unei cereri, un alt televizor pe care și-l dorește.”, a precizat Cosmin Dorobanțu. 

Elena Udrea se află în arest în Bulgaria, din 7 aprilie
Elena Udrea se află în arest în Bulgaria, din 7 aprilie

„Va fi un deținut aparte”

Elena Udrea nu va avea voie să aibă telefon mobil în penitenciar, acest lucru fiind interzis prin lege. Însă, va putea lua legătura cu familia și prietenii prin intermediul vizitelor sau a telefonului fix din camerele de deținere.

Făcând referire la declarațiile fostului ministru al Turismului, în legătură cu condițiile inumane din penitenciarele din țara noastră, reprezentantul sindicaliștilor din ANP a mai spus: „Ea poate sa susțină orice, dar pot să vă asigur că Elena Udrea va fi cazată în condiții care să îi asigure minimum cei 4 metri pătrați, va avea apă caldă și dotările necesare. Va fi un deținut aparte.”.

În funcție de comportament, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, ar putea ispăși doar două treimi din pedeapsă.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
634126491 25861804303482099 6715739195124523553 n jpg
muncitor freepik png
horoscop casatorie jpeg
BeFunky collage   2026 03 16T223145 667 jpg
nick fewings  2lJGRIY5P0 unsplash jpg
ds 30 glass 5029279 1280 jpg
guinea pig 242520 640 9dae3a17 2212 4ee6 9a14 3f2d4be24361 770x progressive jpg
dus adobestock jpg
image
image