Cine este Roxana, femeia care își caută cu disperare familia. Tatăl a decedat și ea a fost adoptată: „Îmi doresc să-mi cunosc rădăcinile”

O poveste de viață dificilă, iar acum o căutare plină de speranță și emoții intense. Roxana Gheorghe, născută în anul 1981, la București, a petrecut primii 9 ani din viață la casa de copii, de unde a fost adoptată de către o familie iubitoare, din Franța. Acum, Roxana face tot posibilul pentru a-și găsi mama biologică, la care a visat încă din copilărie.

Roxana încearcă să își găsească mama / foto: Facebook
Roxana încearcă să își găsească mama / foto: Facebook

O nouă poveste de viață plină de durere și dramatism a apărut pe pagina de Facebook „Copiii niciodată uitați ai României”. În ultimii ani, mai bine de 1.000 de persoane au reușit să își găsească familiile biologice datorită eforturilor lăudabile ale acestei pagini. În ciuda faptului că acești copii, acum adulți în toată firea, pierduseră contactul cu România de zeci de ani, dorința de a se reuni cu cei care le-au dat viață a rămas, mereu, la fel de puternică. Iar un asemenea caz este și cel al Roxanei Gheorghe.

„SALUTĂRI DIN FRANȚA

Numele meu la naștere a fost ROXANA GHEORGHE si m-am născut la data de 09 decembrie 1981 la un spital din BUCURESTI. Am stat la casa de copii până la la vârsta de 9 ani, când a avut loc adopția mea de către o familie din FRANȚA . Am fost adoptatā de o familie care întotdeauna mi-a vrut binele și a făcut tot posibilul ca eu sā iau legătura cu familia mea biologicā. Numele mamei mele era TILA GHEORGHE dar știu cā s-a recăsătorit și are numele de DUMITRU. Pe actele de adopție avea adresa la Calea Rahovei, bl 11 A Sector 5 București”, a scris aceasta pe pagina de Facebook.

O căutare plină de emoții intense

”Din păcate tatăl meu biologic IONEL GHEORGHE a decedat in anul 1994. Eu știu cā mai am douā surori dar nu cunosc numele lor și este posibil ca una dintre ele sā fie adoptată in America. Îmi doresc sâ imi cunosc rādācinile, sā stiu si eu cine mi-a dat viațā. Este o dorințâ puternicā in sufletul meu dintotdeauna care mā face sā nu fiu implinitā sufleteste in viața de zi cu zi. Vā rog frumos sā mā ajutați și pe mine, DISTRIBUIȚI anunțul meu cât mai mult posibil”, a scris Roxana Gheorghe, care își caută mama biologică, plină de speranță.

Dacă cumva vreunul dintre detaliile împărtășite de aceasta vă sunt cunoscute și puteți ajuta la reunirea unei familii, nu ezitați să un mesaj paginii de Facebook „Copiii niciodată uitați ai Românei”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pui prajit adobestock jpg
casatorie istock jpg
A fost capturată încă o ursoaică la Braşov FOTO Asociaţia Milioane de Prieteni
microbuz austria facebook webp
papagal societatea ornitologica romana jpeg
ochi istock jpg
Cumparaturi in magazine  Foto Freepik com jpg
postura getty1 jpeg
image
image