Institutul Revoluției, condus de Ion Iliescu, desființat. Reacția fostului președinte

Ultima actualizare:

    Ion Iliescu conduce Institutul Revolutieifoto: arhiva Click!
Ion Iliescu conduce Institutul Revolutieifoto: arhiva Click!

După scandalul în care a fost implicat de curând, legat de organizarea unui concert pentru marcarea a 30 de ani de la Revoluția din 1989, Institutul Revoluției, condus de Ion Iliescu, își trăiește ultimele zile. Institutul va fi desființat prin ordonanță de urgență.

UPDATE Ion Iliescu s-a declarat surprins de această decizie. „Nu am auzit de aşa ceva. Asta e o porcărie curată. Adică Institutul Revoluţiei Române, renunţăm la Revoluţia Română, la studierea ei... Nu înţeleg, nu ştiu, nu am aflat încă această ştire. Mi se pare o porcărie indamisibilă. Că sunt oameni care n-au trăit Revoluţia şi nu-nţeleg şi-i interesează, asta e altă treabă, dar a fost un moment istoric remarcabil care-a marcat întreaga transformare pe care a cunoscut-o ţara în ultimii 30 de ani de zile. Cum să renunţi la aşa ceva? Unde în lume se întâmplă aşa ceva? N-am aflat încă această ştire, mă surprinde şi nu-nţeleg motivaţia ei”, a afirmat, într-o declaraţie pentru MEDIAFAX, Ion Iliescu.

Premierul Ludovic Orban a aprobat introducerea pe ordinea de zi a ultimei ședințe de Guvern din acest an un proiect de ordonanță de urgență privind desființarea Institutului Revoluției, condus de Ion Iliescu, anunță Hotnews.

Solicitarea a fost făcută, la începutul ședinței de Guvern, de șeful SGG, Antonel Tănase. „Domnule prim-ministru, vă rog să fiți de acord cu introducerea pe ordinea suplimentară a unui proiect de ordonanță de urgență privind desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, condus de primul președinte, de Ion Iliescu”, a spus secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase. Reacția premierului Ludovic Orban a fost scurtă: ”Aprob”.

Concertul anunțat de Institutul Revoluției, contestat de societatea civilă

Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a fost înființat în baza unei legi din 2004, ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică. Potrivit actului normativ, Institutul are ca obiect de activitate analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor – în plan politic, economic şi social – ale Revoluţiei române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective şi cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre.

În acest moment, Institutul este condus de Ion Iliescu, ca președinte, Gelu Voican Voiculescu, director general, și Emilian Cutean, secretar general. Institutul Revoluției a fost recent în centrul unui scandal, concertul pe care voia să-l organizeze pentru a marca 30 de ani de la Revoluție fiind anulat ca urmare a protestelor societății civile.

Citește și:

Mihai Gîtlan, primul erou ucis în Revoluția din București

Ion Iliescu refuză să se prezinte la audieri, dar vorbește despre Revoluția din 1989 pe blog

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
centrala jpeg
churches lalibela  jpg
manastirea Ghighiu  jpeg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
stat bloc romania jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
vant puternic distrugeri jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net