Cât câștigă italienii care lucrează pe litoral. Se plâng de salariile „mizerabile” pe care le primesc
Numeroși italieni se plâng de salariile pe care le încasează în sezonul estival. Deși pe hârtie salariul de început este de aproape 1426 de euro brut, pe lună, angajații din hoteluri și resorturi de pe plajă mărturisesc că din această sumă se rețin automat costurile pentru cazare și masă, o practică pe care sindicatele o consideră inacceptabilă și nelegală.

Programul de lucru, spun ei, este unul solicitant: trezirea la ora 9 dimineața, briefing cu coordonatorul într-o încăpere ascunsă în spatele scenei sau amfiteatrului, apoi un maraton de activități care poate dura până la 14 ore, până la miezul nopții. Unii sunt DJ pe plajă, alții organizează spectacole improvizate sub umbrele sau coordonează dansuri de grup în apă.
Ce nemulțumiri au angajații din Italia
O postare din mediul online în care sunt expuse aceste nemulțumiri a atras atenția internauților. Gilberto Contadin, un tânăr de 21 de ani din Roma, angajat pentru un post de animator la un hotel din Rimini, a explicat prin intermediul unei postări pe TikTok faptul că își dorește să renunțe la acest job „pentru că nu are de gând să locuiască într-un spațiu mizerabil și să fie plătit cu o sumă ridicolă”.
Ce spune angajatorul acestuia
Antonio Cafarelli, fondatorul agenției Peter Pan, angajatorul italianului Gilberto Contadin, vine cu o reacție: „A stat o oră, a făcut filmarea și a dispărut. Salariul de 650 de euro este prevăzut în contractul național”.
Totuși, sindicatele contestă dur această practică:
„Un lucru este salariul de bază, altul este masa și cazarea, care nu trebuie incluse în acesta. Vorbim despre o formă de ‘muncă gri’, în care contractul este respectat doar parțial, iar orele suplimentare și neregulile sunt la ordinea zilei. Controalele Inspectoratului de Muncă arată că 80% dintre angajați se confruntă cu astfel de probleme”, declară Fabrizio Russo, secretar național al Filcams-Cgil pentru sectorul turistic.
Declarațiile șefului unui resort din Italia
Ivan Petrigna, șef de resort în Metaponto, mărturisește faptul că munca de animator este, într-adevăr, solicitantă, dar aduce anumite satisfacții:
„Este ca o armată, nu ai mama care să îți spele hainele și dacă lași șosetele murdare prin cameră, cineva te atenționează. Dar înveți să lucrezi cu oamenii, te dezvolți, te distrezi. E adevărat, nu dormim aproape deloc, iar uneori am fost nevoiți să improvizăm, cum s-a întâmplat când am dormit pe plajă pentru că hotelul ne-a luat camera”, potrivit stiridiaspora.ro.



































