Luca Niculescu este noul premier desemnat de Nicușor Dan. Ce le promite românilor

Luca Niculescu este noul premier desemnat de Nicușor Dan. Ce le promite românilor

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni seară, pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, după o nouă rundă de consultări cu partidele și formațiunile parlamentare. Decizia vine într-un context politic tensionat, în care formațiunile nu au reușit să ajungă la o majoritate clară.

Luca Niculescu este noul premier desemnat de președintele Nicușor Dan
Luca Niculescu este noul premier desemnat de președintele Nicușor Dan Foto: Presidency

Șeful statului a explicat că a ales persoana despre care consideră că are cele mai mari șanse să obțină susținerea necesară în Parlament. Președintele a evidențiat experiența diplomatică a lui Luca Niculescu și implicarea acestuia în procesul de aderare a României la OCDE.

„Luca Niculescu este un diplomat, adică un om a cărui meserie este să armonizeze poziții. În ultimii 4 ani s-a ocupat de procesul de aderare a României la OCDE. În calitatea aceasta a lucrat cu instituțiile statului român, a făcut o muncă de 4 ani care a dus la elaborarea de sute de acte normative. E momentul ca România să facă saltul pe care aderarea la OCDE i-l permite. Ne-am adaptat legislația și acum trebuie să fim în stare să o aplicăm”, a afirmat Nicușor Dan.

Președintele a precizat că alegerea a fost făcută în urma consultărilor cu partidele parlamentare.

„Alegerea a venit în urma consultărilor de azi. Am ales persoana cu cele mai mari șanse să întrunească o majoritate”, a spus președintele.

Premierul desemnat își va alege formula de guvern

Luca Niculescu va negocia în perioada următoare cu partidele pentru formarea majorității și stabilirea viitorului Executiv.

„Luca Niculescu are libertatea să decidă formula de guvern – politic, tehnocrat. Important e să întrunească majoritatea în Parlament”, a declarat Nicușor Dan.

La rândul său, premierul desemnat a vorbit despre necesitatea stabilității politice și a promis o administrare responsabilă a banului public.

„Traversăm de multă vreme incertitudine politică. Prima misiune: construirea unei majorități parlamentare care să voteze un guvern profund ancorat în direcția proeuropeană. În următoarele zile voi prezenta rezultatul acestor consultări și echipa cu care vom pune în practică prioritățile. Promit seriozitate în folosirea banului public și un stat care să funcționeze cât mai bine pentru cetățenii săi. Avem nevoie de o perioadă de stabilitate și reconstrucție.

Există un exemplu recent care arată că, atunci când dorim ceva cu adevărat, putem reuși: în ultimii 4 ani, partide politice, instituții din administrația locală sau centrală au lucrat pentru aderarea României la OCDE, cel mai important proiect după aderarea la NATO și UE”, a declarat Luca Niculescu.

Partidele, împărțite după consultările de la Cotroceni

Consultările de luni au scos la iveală poziții diferite ale formațiunilor politice. PSD l-a propus pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier, în timp ce PNL a transmis că nu va guverna alături de social-democrați.

AUR a cerut din nou alegeri anticipate, iar USR a susținut că acestea reprezintă soluția în actualul context. UDMR a precizat că își va stabili poziția în funcție de persoana desemnată de președinte.

În perioada următoare, Luca Niculescu trebuie să formeze echipa guvernamentală și să obțină votul de încredere al Parlamentului.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
castane istock jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
un arici jpeg
Varza murata FOTO Shutterstock jpg
Călin Georgescu la sediul Curții de Apel București
davison1 jpeg
ploaie freepik jpg
masina strada pexels jpg
image
image