Ministrul Lucian Bode ia partea polițiștilor implicați în scandalul Șoșoacă

Sandalul soților Șoșoacă și jurnaliștii agresați este departe de a se stinge. A apărut în presa din Italia, au intervenit ambasadele, ba chiar și primii oameni în stat. Premierul Nicolae Ciucă a cerut ca incidentul să fie clarificat „în regim de urgență” de instituțiile abilitate, iar președintele Klaus Iohannis l-a calificat ca fiind „absolut regretabil”. Azi a venit rândul ministrului de interne să reacționeze.

Ministrul de Interne, Lucian Bode
Ministrul de Interne, Lucian Bode

Lucian Bode: „Polițiștii au intervenit corect”

Lucian Bode a luat partea polițiștilor care au intervenit în cabinetul soților Șoșoacă, acolo unde jurnaliștii Rai Uno veniseră pentru un interviu. „Din punctul meu de vedere, polițiștii au intervenit corect, au respectat procedurile. Au ajuns în mai puțin de 4 minute la fața locului, imediat au procedat la aplanarea conflictului și, conform procedurilor legale, au invitat persoanele implicate la secția de poliție”, a spus ministrul de Interne, conform Fanatik.

S-au deschis două dosare penale

Când doi se ceartă, nici cel din mijloc nu o duce prea bine. În acest caz, polițiștii. „Sunt două părți nemulțumite – jurnalista din Italia despre modul în care a fost tratată. Este nemulțumită și partea cealaltă pentru că n-am fi reacționat cum ar fi vrut în legătură cu jurnaliștii. Eu sunt nemulțumit că un polițist care a participat, a fost împins, i s-a pus mâna în gât, iar cel care s-a dedat la astfel de fapte e în libertate”, a mai spus Lucian Bode, referindu-se la soțul Dianei Șoșoacă. A mai precizat că în acest moment sunt deschise două dosare penale și că are încredere în colaborarea dintre instituțiile statului român și cele din Italia.

Diana Șoșoacă și soțul ei, Silvestru
Diana Șoșoacă și soțul ei, Silvestru

Incidentul care a pus pe jar lumea politică și care lasă o pată neagră pe obrazul României a avut loc vineri, 10 decembrie, la cabinetul de avocatură al Dianei Șoșoacă, unde mai mulți jurnaliști de la postul italian Rai Uno au venit să-i ia un interviu. Dacă la început au fost întâmpinați cu zâmbetul pe buze și cu alune pe masă, în scurt timp, discuțiile au degenerat într-un conflict în toată regula. Jurnalista Lucia Gorraci spune că a fost sechestrată și lovită de Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei, chiar în prezența polițiștilor. Ba mai mult, soțul senatoarei este acuzat că l-ar fi mușcat de mână pe unul dintre jurnaliști, după ce s-a îmbrâncit cu un polițist. Pentru asta, s-a ales cu dosar penal. Cercetările continuă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net