Noi reguli despre cum se obține viza de flotant înaintea alegerilor locale 2020. S-au întocmit primele dosare penale
Viza de flotant sau, mai nou, viza de reşedinţă, se obține în anumite condiții înaintea alegerilor locale 2020. Și asta pentru că autoritățile ”s-au prins” de faptul că unii primari sau candidați la această funcție profită și apelează la votul celor care nu locuiesc în orașul sau comuna respectivă. Sunt luați în spațiu pentru o perioadă scurtă, apoi pleacă la casele lor.
Cei care solicită viza de flotant trebuie să locuiască mai mult de 15 zile în localitatea respectivă și să declare motivul. Polițiștii fac apoi verificări și, dacă sunt mai multe cereri la aceeaşi adresă, întocmesc dosar penal.
De-a lungul timpului, s-a dovedit că zeci și chiar sute de inși apăreau că locuiesc într-un apartament.
Și acum au apărut primele infracțiuni pentru fals în declaraţii, în cazul celor care au luat în spaţiu zeci de persoane.
În judeţul Bihor, au fost înregistrate, în ultima lună, de patru ori mai multe cereri de reşedinţă, prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Adrese din mai multe localităţi sunt deja în vizorul anchetatorilor. În două situaţii, de pildă, au fost înregistrate câte 13 solicitări de viză, potrivit stirileprotv.ro.
Același lucru se petrece și în localitatea constănțeană Săcele, cu 2.100 de oameni. În ultima perioadă, 85 de persoane au obţinut vize de reşedinţă, iar cele mai multe cereri au fost depuse în ultima lună.
Sătenii sunt revoltați și spun că nu e normal ca unii care nu locuiesc acolo să le poată stabili primarul cu care să-i lase pe cap în următorii patru ani.
Atât găzduitorul, cât și gazdele pot face până la doi ani de închisoare, dacă nu declară date reale.
Ce trebuie să faci ca să primești viza de flotant
Potrivit celor de la Evidența Populației, solicitantul trebuie să locuiască mai mult de 15 zile la adresa la care va avea locuinţa secundară, dar nu mai mult de un. La expirarea acestui termen, persoana poate solicita înscrierea unei noi menţiuni privind stabilirea reşedinţei.
Acte necesare pentru viza de flotant
- Cererea pentru înscrierea în actului de identitate a menţiunii de stabilire a reşedinţei. Aceasta se obţine de la ofiţerul de serviciu. Se va completa de către solicitant şi se va semna în faţa lucrătorului de la ghişeu;
- Actul de identitate (original şi fotocopie);
- Certificatele de naştere ale copiilor sub 14 ani aflaţi în îngrijirea solicitantului şi care locuiesc împreună cu acesta(original şi fotocopie), dacă este cazul;
- Dacă solicitantul nu este titularul spaţiului de locuit este necesară prezenţa găzduitorului care va prezenta actul de proprietate(original şi fotocopie);
- Dacă găzduitorul nu se poate prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, declaraţia de primire în spaţiu poate fi consemnată la notarul public, la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate sau în prezenţa poliţistului de la postul de poliţie-pentru mediul rural;
- Dacă viza se solicită într-un cămin studenţesc, cererea trebuie completată la rubrica destinată găzduitorului cu datele administratorului căminului, care semnează şi aplică ştampila;
- Se prezintă carnetul de student vizat pe anul în curs sau o adeverinţă de student.
- Dacă viza se face la adresa unui cămin aparţinând unei unităţi economice, cererea trebuie completată la rubrica destinată găzduitorului cu datele administratorului, care semnează şi aplică ştampila;
- Adeverinţa de salariat, după caz.
- Actele se depun la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor din raza de domiciliu. Viza de flontant se primește în aproximativ șapte zile și se lipește pe spatele cărții de identitate.
Citește și:
https://www.click.ro/news/bucuresti/ia-viza-de-flotant-neamule-costa-pana-la-300-de-euro