O bătrână de 94 de ani a „înviat” în timpul priveghiului. O familie din Iași a trecut printr-un șoc de zile mari
O întâmplare cu totul neașteptată a avut loc chiar în țara noastră, în satul ieșean Sârca. În timp ce rudele unei femei de 94 de ani, aparent decedată, se pregăteau să o înmormânteze, femeia a deschis ochii și a început să își miște mâinile, chiar în timpul priveghiului!
O familie din satul ieșean Sârca a devenit protagonista unei întâmplări de-a dreptul incredibile, în timpul unui priveghi! În timp ce aceștia se pregăteau să înmormânteze o femeie în vârstă de 94 de ani, care, cel puțin aparent, părea a fi decedată, au avut surpriza de a cosntata că, de fapt, ea era vie!
Aceasta a deschis ochii în timpul priveghiului și a început să își miște mâinile! Se pare că bătrâna suferise un atac cerebral, iar la acest moment, potrivit informațiilor de la adevarul.ro, se află la un spital din Iași.
A deschis ochii în timpul priveghiului
Se pare că moartea femeii ar fi fost semnalată de către o vecină, care, la îndemnul fiicei bătrânei, s-a deplasat la casa acesteia deoarece femeia în vârstă de 94 de ani nu putuse fi contactată de două zile.
Odată ajunsă la reședința acesteia, vecina a observat că bătrâna în vârstă de 94 de ani se afla căzută pe jos, cu un buchet de flori în mână. Deși nu a verificat dacă bătrâna mai respiră, sau nu, vecina a anunțat-o pe fiica acesteia că mama ei ar fi murit.
Nimeni nu a verificat dacă bătrâna mai respiră
La scurt timp după acest incident, vestea decesului a ajuns și la urechile preotului din sat, care a și început să tragă clopotele. Cu toate acestea, în timp ce era vegheată de către propria ei fiică, bătrâna în vârstă de 94 de ani a deschis ochii și a început să se miște.
Se pare că ea ar fi suferit un atac cerebral, iar acum se află la un spital din Iași. Din păcate, medicii sunt de părere că există șanse mici ca aceasta să își revină.