O femeie din Timișoara a avut parte de șocul vieții sale, după ce a închiriat un apartament de lux unei firme. Ce s-a întâmplat te va lăsa fără cuvinte

Dacă am fost vreodată în situația de a închiria cuiva un apartament, atunci, mai mult ca sigur, ne-am gândit că acel contract pe care l-am semnat a fost îndeajuns pentru a asigura siguranța apartamentului nostru. Însă, mai există și situații în care noii chiriași nu sunt deloc de bună credință, iar, pentru ei, contractul este o simplă hârtie. De o asemenea situație s-a lovit o femeie din Timișoara, care deși a închiriat un apartament unei firme, s-a trezit în casă cu șase imigranți din Bangladesh.

A găsit în apartament 6 imigranți din Bangladesh
A găsit în apartament 6 imigranți din Bangladesh

Poate că ne-am aflat în situația de a închiria cuiva un apartament și deja știm cât de important este contractul pe care îl încheiem cu noii chiriași. Acest angajament pe care și-l asumă ambele părți ar trebui să fie îndeajuns pentru a asigura drepturile și obligațiile tuturor celor implicați, iar proprietarul poate dormi liniștit, știind că apartamentul său este în siguranță. Însă, potrivit informațiilor oferite de către cei de la adevarul.ro, nu toată lumea are o părere atât de bună despre contractul de închiriere.

Ba chiar dimpotrivă, pentru unele persoane, acest act nu este decât o simplă hârtie, iar o femeie din Timișoara a aflat asta pe propria piele. Ea a decis să închirieze apartamentul de lux pe care îl deținea în oraș unei firme, având încredere că noii chiriași vor fi de bună credință și nu vor exista probleme. Însă, o scurtă vizită pentru a citi contorul, a lăsat-o fără cuvinte! Proprietara a aflat că în loc de firmă, în apartamentul ei stăteau șase imigranți din Bangladesh.

Proprietara a deschis proces firmei

Revoltată de situația pe care a descoperit-o, proprietara a deschis proces firmei, care nu avea dreptul de a desfășura alte activități în apartament, în afară de cele menționate în contract. Conform sursei citate, se pare că migranții i-ar fi deranjat pe vecini, iar femeia nu știe dacă ei au forme legale de locuire în țară, sau dacă, cumva, au intrat ilegal în România.  

Judecătoria Timișoara, în schimb, a respins cererea, motivând că aceasta ar fi rămas fără obiect după ce „pârâta a eliberat apartamentul închiriat.”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net