Pensionarii de lux, cu zeci de mii de lei pe lună, vor beneficia de creșterea pensiilor speciale, în 2023

Ultima actualizare:

Pensiile speciale vor nu fi „ciumpăvite”, la final de an, anumite categorii fiind recalculate, ținându-se cont de formule modificate prin lege. Vorbim despre venituri de zeci de mii de lei încasați lunar, categoriile pensionarilor de lux fiind, acum, mult mai bine definite. Și pensiile speciale vor fi majorate, din ianuarie 2023.

Pensiile speciale vor fi recalculate
Pensiile speciale vor fi recalculate

Pensiile magistraților, reclaculate în 2023

Astfel, pensiile speciale vor fi recalculate! Ministerul Muncii a elaborat un proiect de lege pentru modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, prin care propune și recalcularea pensiilor speciale aflate în plată.

Proiectul de lege face referire la magistrați și personal auxiliar din instanțele judecătorești și parchete, funcționari parlamentari, angajați ai Corpului diplomatic, ai Aviației Civile și ai Curții de Conturi, dar și la pensiile militare.

Potrivit acestuia, magistrații care au o vechime de cel puțin 25 de ani, realizată doar în astfel de funcții, pot beneficia de o pensie de serviciu de maximum 80% din baza de calcul aferentă mediei indemnizațiilor de încadrare brute lunare, inclusiv sporurile permanente aferente oricăror 12 luni consecutive din ultimii 10 ani, scrie Adevărul.ro Pensia nu poate fi mai mare de 100% din media veniturilor nete aferente bazei de calcul, iar calculul ei nu va ține cont de prime, premii, decontări, restituiri de drepturi salariale, diurne sau alte drepturi care nu au caracter permanent.

În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, toate pensiile magistraților aflate în plată, care sunt în medie de peste 21.300 de lei, acordați lunar, potrivit datelor CNPP, se vor recalcula.

În ce privește personalul auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor, aceștia se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani, dacă au cel puțin 25 de ani vechime în astfel de funcții, și vor încasa o pensie de servicii de 65% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile cu caracter permanent, din ultimele 12 luni de activitate anterioare celei în care se depune cererea de pensionare

Nu scapă nici auditorii Curții de Conturi, Corpul Diplomatic sau aviația

Auditorii Curții de Conturi se pot pensiona la împlinirea vârstei de pensionare, dacă au cel puțin 15 ani vechime în cadrul Curții de Conturi și vor beneficia de pensie de servicii de 65% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute lunare realizate cu caracter permanent, din ultimele 12 luni de activitate anterioare celei în care se depune cererea de pensionare.

Baza de calcul a pensiei nu va ține cont de sporul de risc și suprasolicitarea neuropsihică de 50% și nici de majorarea de până la 75% din salariul de bază câștigate în instanță. De pensie de serviciu vor beneficia și membrii Corpului Diplomatic și consular cu o vechime de cel puținm 15 ani în MAE, la împlinirea vârstei standard de pensionare, cuantumul pensiei neputând fi mai mare de 65% din baza de calcul reprezentată de media salariilor brute din ultimele 12 luni anterioare depunerioi cererii de pensionare.

Piloții și instructorii Aviației Civile se pot pensiona la împlinirea vârstei de 52 de ani, dacă au cel puțin 20 de ani vechime în domeniu și vor beneficia de o pensie de serviciu de maximum 65% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii în care s-a depus cererea de pensionare.

Funcționarii publici parlamentari se pot pensiona dacă au un stagiu de cotizare de cel puțin 30 de ani, din care minimum 15 ani în structurile Parlamentului. Pensia va fi de maximum 65% din media veniturilor brute din ultimele 12 luni înaintea pensionării, dar nu va putea depăși salariul de bază brut, inclusiv sporurile din ultimele 12 luni anterioare pensionării. Cei care au 25 de ani vechime în structurile Parlamentului se păot pensiona și înaintea împlinirii vârstei de pensionare, dar nu mai devreme de 60 de ani. Legea ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2023.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net