Planta pe care nu ai voie să o rupi sau să o tai. Amenda e de mii de lei și poți risca chiar și închisoarea

Este una dintre cele mai frumoase flori din țara noastră, însă cei care taie, ori culeg această floare galbenă superbă riscă să primească o amendă uriașă din partea autorităților! Din păcate, nu foarte mulți români știu că această floare este protejată prin lege, ea fiind acum amenințată cu dispariția.

Cei care rup această floare pot primi o amendă de mii de lei / foto: Freepik
Cei care rup această floare pot primi o amendă de mii de lei / foto: Freepik

Poate că deja știam faptul că nucul este protejat de legea din țara noastră, însă această floare gablenă superbă este ceva mai rară, iar nu foarte multă lume știe că tăierea ei se poate finaliza cu o amendă uriașă venită din partea autorităților. Mai precis, este vorba despre Ghințura galbenă (Gentiana lutea), o plantă care crește în mai multe zone din țară, iar cei care rup aceste flori pot primi amenzi chiar și de mii de lei.

Din nefericire, o combinație între extinderea activității umane în zone cândva sălbatice, cât și schimbările climatice tot mai greu de ignorat, au făcut ca această floare superbă să devină extrem de rară. Acum, autoritățile din țara noastră fac tot posibilul pentru a conserva această plantă, cât și altele care se află în această situație. Din acest motiv, amenzile date pentru ruperea acestei flori pot ajunge chiar și la mii de lei.

Floarea pe care nu trebuie să o rupem niciodată

Ghințura galbenă înflorește de obicei chiar în această perioadă din an, adică în lunile iulie și august. Din acest motiv, dacă cumva ajungem la munte în această perioadă, trebuie să fim atenți să nu rupem această floare, indiferent cât de frumoasă este. Mai mult decât atât, se spune că Ghințura galbenă ar avea și unele proprietăți medicinale fascinante!

Rădăcina acestei plante este utilizată în farmacologie, deoarece este eficientă în a trata afecțiuni precum gastrita hipoacidă, dar și tulburările dispeptice. Ea are și proprietăți antihelmintice, antimalarice și antipiretice.

Cei care rup această plantă riscă amenzi de până la 5.000 de lei, sau chiar și 3 luni de închisoare, potrivit legilor din țara noastră. Astfel că, dacă vedem această plantă, nu trebuie decât să o admirăm de la distanță.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Daniel Baluta si Sorin Grindeanu rezultate alegeri primarie Bucuresti  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (2) jpg
Ciprian Ciucu si Ilie Bolojan  Ludovic Orban Foto Inquam Photo    Codrin Unici (4) jpg
images jpg
Bucuresti, foto Shutterstock jpg
casa lemn pexels jpg
La 79 ani, Cristian Gatu vrea sa si refaca viata jpg
Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în „Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret” jpeg
Seminte, foto shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net