Polițiști luați la bătaie în plină stradă, la o înmormântare, în Târgoviște,

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

O înmormântare s-a transforat într-un scandal de amploare, miercuri, 13 iulie, la Târgoviște.

Momentul în care situația a degenerat. Sursa: captură Adevărul
Momentul în care situația a degenerat. Sursa: captură Adevărul

O fetiță de 13 ani a decedat, după ce a fost izbită de o mașină, chiar pe trecerea de pietoni, iar familia îndurerată o conducea pe ultimul drum. Agenții de Poliție ar fi încercat să modifice traseul cortegiului funerar, acest lucru fiind scânteia care a aprins conflictul, conform Adevărul.

De la schimburi de replici s-a ajuns la urlete și răcnete, următorul pas fiind violența fizică. Astfel, persoanele îndoliate, majoritatea de etnie romă, și-au vărsat frustrările asupra agenților prezenți.

Nici mascații nu au scăpat de furia mulțimii

Polițiștii au fost luați la pumni, oamenii legii preferând să se retragă și să ceară ajutorul colegilor din trupele de intervenție.

Până să apuce să se grupeze, chiar și mascații și jandarmii au fost atacați. Cum situația deja degenerase, scandalul desfășurându-se în plină stradă, agenții trupelor speciale au intervenit în forță. Trei persoane au fost reținute.

Citește și: Detalii din trecutul dj-ului Tim Westwood ies la suprafață: ar fi abuzat zece minore

„În urma cercetărilor efectuate și administrării probatoriului în cauză, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, față de trei bărbați, cu vârste cuprinse între 33 și 46 de ani.

Aceștia sunt bănuiți de comiterea infracțiunilor de ultraj. 

Cei trei au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dâmbovița, urmând ca astăzi, 13 iulie, să fie prezentați Judecătoriei Târgoviște, pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Polițiștii au avut nevoie de îngrijiri medicale

În cauză, se continuă cercetările, în vederea dispunerii măsurilor procedurale prevăzute de lege”, a transmis IPJ Dâmbovița”, a transmis Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, conform sursei citate.

Motivul pentru care polițiștii ar fi dorit modificarea traseului ar fi fost faptul că familia îndoliată dorea să ajungă la poarta persoanei care a comis accidentul rutier în urma căruia copila de 13 ani și-a pierdut viața. Oamenii legii au dorit să evite un conflict și au devenit ei înșiși ținta persoanelor îndoliate.

Citește și: Problemele se țin lanț în familia Pastramă! Frații lui Florin, reținuți de polițiști

Cinci agenți de Poliție au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma încăierării.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
serbarea abecedarului captura video jpg
telefon mobil smartphone istock jpg
Scari rulante FOTO Shutterstock
Case modulare  Foto Freepik (2) jpg
cafea istock jpg
Cabana Omu, Stația Meteo FOTO Mugur Gavrilă / Facebook
inghetata cu palinca tiktok jpg
victor paul dobre observator webp
image
image