Povestea Mariei Ștefănuț, învățătoarea care merge 7 km pe jos până la școală: „Sunt fericită și când văd fericirea copiilor”
Într-un colț izolat din Apuseni, între dealurile de pe Valea Arieșului, există o poveste de curaj și dragoste de învățătură. Șapte copii cu inimi pline de dorința de a învăța se adună într-una dintre cele mai mici școli din România. O casă modestă, veche de jumătate de secol, a devenit locul lor de învățare, departe de lumina orașului.
Pentru a ajunge acolo, învățătoarea străbate în fiecare zi 7 kilometri pe jos, prin sălbăticie, un efort impresionant care aduce lumină în viețile micilor elevi. Iar când iarna își acoperă cu omăt potecile care duc către cătun, sătenii ies să-i deschidă cărarea în semn de recunoaștere pentru devotamentul ei.
Copiii, în schimb, nu cer multe de la Moș Crăciun. Nu visează la cadouri scumpe sau la gadgeturi sofisticate. Ei își doresc rechizite, o baie la școală și ghete pentru a face față drumurilor lungi și aspre. Aceasta este lecția lor simplă despre sacrificiu, simplitate și iubire de învățătură, o poveste mărturisită în cadrul campaniei "Faci bine României" difuzată de "Sinteza Zilei".
O școală mică, dar plină de suflet
În cămăruța care miroase a fum, cei șapte copii împart totul - mâncarea, bucuriile, lacrimile și, mai ales, dragostea pentru învățătoarea lor, Maria Ștefănuț. Această femeie puternică străbate zilnic 14 kilometri, dus-întors, pentru a face posibil acest loc de învățare modest, dar plin de viață.
Școala lor este ca o căsuță veche, încălzită cu un braț de lemne într-o sobă metalică. Sub un tavan unde atârnă un singur bec și câteva steluțe albe din hârtie, copiii primesc lecții de matematică, literatură și desen. Desi nu dispun de tehnologie sofisticată, precum tablete sau telefoane mobile, copiii par să învețe mai mult și mai bine decât elevii din oraș.
Drumul lung spre educație și speranță
Pe lângă faptul că este o școală mică, în cătunul Dealul Lămășoi, niciun profesor nu a rezistat mai mult de un an. Cu toate acestea, Maria Ștefănuț a fost alături de elevii ei timp de 3 ani, refuzând să renunțe la satul pe care-l iubește. Într-o eră dominată de internet și tehnologie, copiii acestei școli uită de bogăția materialelor și se bucură de fiecare lecție ca de o comoară neprețuită.
În ciuda condițiilor dificile, cei șapte copii își doresc doar să învețe pentru a aduce un viitor mai bun satului lor. Ei nu cer cadouri scumpe, ci doar ghete pentru drumurile lungi. Acești copii nu au Internet, nu au acces la tehnologie modernă, dar au dorința de a învăța și pasiunea pentru a-și îmbunătăți viitorul.
„Eu sunt fericită când văd și fericirea copiilor, bucuria lor, inocența lor, copiii noștri știu încă să se joace. Nu ne jucăm pe telefoane sau altceva aici, se joacă copiii de-a v-ați ascunselea, baba oarba, rațele și vânătorii, avem o minge, putem să ne jucăm și în clasă când plouă afară, nu ne lovim cu ea. Mai discutăm despre un film, despre o carte, citesc copilașii”, povestește Maria Ștefănuț.
