Regiunea din România de unde 90% dintre tineri vor să plece. Sociolog: „Putem vorbi de un veritabil amurg colectiv”
Valea Jiului, cunoscută odinioară ca inima mineritului românesc, se află astăzi într-un moment critic al evoluției sale sociale și economice. Ultimele mine de cărbune mai active, printre care Lonea, Vulcan, Livezeni și Lupeni, mai au doar câteva sute de angajați fiecare.
Pentru mulți localnici, perspectiva închiderii definitive a acestora nu este doar sfârșitul unei epoci industriale, ci și un motiv în plus pentru a părăsi regiunea, potrivit Adevarul.
De la prosperitate la depopulare
Valea Jiului, înconjurată de munții Parâng, Retezat, Șureanu și Vâlcan, este o zonă cu resurse naturale impresionante și stațiuni montane atractive. Cu toate acestea, paradoxal, regiunea traversează o perioadă de declin economic și demografic accentuat.
Conform celui mai recent recensământ, realizat în 2022, populația celor șase orașe – Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani – nu mai depășește 100.000 de locuitori. La începutul anilor ’90, aceste orașe aveau peste 150.000 de locuitori, iar în 1997, conform unor statistici, populația a depășit chiar 170.000.
În același timp, numărul angajaților în minerit a scăzut dramatic: de la aproape 40.000 de salariați în cele 14 mine active din Valea Jiului la aproximativ 2.000 astăzi, în exploatările rămase și la Termocentrala Paroșeni.
Închiderea minelor: un declin accelerat
Primele închideri au avut loc imediat după 1990, la exploatările Iscroni (Petroșani), Petrila Sud și Lonea Pilier (Petrila), iar spre sfârșitul deceniului, la Câmpul lui Neag (Uricani). În anii 2000, s-au închis mine istorice, precum Aninoasa și Dâlja (Petroșani) și Valea de Brazi (Uricani). În 2015, mina Petrila și, doi ani mai târziu, minele Paroșeni (Vulcan) și Uricani și-au încheiat definitiv activitatea.
Restrângerea mineritului a transformat Valea Jiului dintr-o regiune de imigrare într-una de emigrare.
Sociologul Valentin Fulger explică că „după valurile de restructurări și disponibilizări din minerit, Complexul Energetic Valea Jiului a ajuns la circa 2.000 de angajați, iar populația regiunii s-a redus cu peste un sfert față de cea din anii ’90”.
Depopularea și îmbătrânirea Văii Jiului nu sunt fenomene naturale, ci consecințe directe ale restructurării industriale și pierderii funcțiilor economice ale regiunii. Studiile realizate în 2024 de Universitatea din Petroșani arată că aproximativ 90% dintre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani își doresc să părăsească zona.
„Tinerii pleacă inițial la școală sau la universitate și apoi renunță să se mai întoarcă în Vale, pe care o percep ca pe un spațiu lipsit de oportunități economice și perspective de dezvoltare profesională și personală”, subliniază sociologul Valentin Fulger.
O șansă ratată de relansare
Specialistul atrage atenția că șansele reale de reconversie economică a populației disponibilizate au existat la începutul anilor 2000, atunci când zona nu fusese încă depopulată. „Procesele de reconversie trebuiau să țină cont de pregătirea industrială a celor disponibilizați și să-i reîncarce rapid în sectoare cu specific industrial. În prezent, relansarea regiunii este extrem de dificilă”, spune Fulger.
El acuză statul român de incompetență și lipsă de viziune strategică, vorbind de un „abandon istoric al populației Văii Jiului, caracterizat de lipsa unei viziuni de dezvoltare viitoare, neglijarea dimensiunii sociale a restructurării și depopulare”.
Minerii, victimele unui amurg colectiv
Imaginea Văii Jiului a fost puternic afectată și de mineriadele din anii ’90, care au contribuit la percepția zonei ca „sălbatică” și riscantă pentru investiții.
„Investitorii au ales zone liniștite, fără convulsii sociale, chiar dacă Valea nu înregistra o criminalitate ridicată. Statul însuși a furnizat informațiile negative care au descurajat investițiile”, explică profesorul universitar.
