Se întâmplă în România! Un tren de călători a făcut sub două ore între Brașov și București

Ultima actualizare:

    Trenul a avut în componență cinci vagoane, însă nici un călător la bord (foto: metrouusor.cm)
Trenul a avut în componență cinci vagoane, însă nici un călător la bord (foto: metrouusor.cm)

Premieră pe calea ferată între București și Brașov. Un tren de călători al Căilor Ferate Române (CFR) a parcurs distanța dintre Brașov și București (166 km) în mai puțin de două ore. Trenul a circulat fără oprire, dar și fără pasageri la bord.

CFR face un nou pas spre călătorii de vis, în România. Chiar dacă nu e o mare performanță în materie, timpul scos de colosul din fier între cele două orașe din țară este un record pentru CFR. Locomotiva, model Softronic Transmontana, a tras cele cinci vagoane de călători pe un traseu care, până acum, era parcurs în cel puțin două ore și 27 de minute. Experimentul a fost realizat de CFR Călători, în încercarea de a găsi o soluție pentru scurtarea călătoriei pe traseul spre munte.

De la București la Brașov, trenul a realizat trei opriri (Ploiești Vest, Câmpina și Sinaia), timpul scos fiind de două ore și 13 minute, scrie metrouusor.com. La întoarcere, trenul nu a mai oprit în nici o stație, iar călătoria a durat o oră și 58 de minute. CFR intenționează să mărească viteza de deplasare a vehiculelor pe calea ferată la 140 km/h, în primă fază. Ulterior, trenurile pe această direcție ar urma să se deplaseze și cu 160 km/h, pe anumite sectoare de drum.

În prezent, cele mai rapide trenuri ale CFR circulă pe relația București-Constanța. „Trenurile soarelui”, care leagă Capitala de Litoralul românesc, circulă cu 160 km/h pe timp de vară. Românii care merg la mare parcurg cei 223 km pe calea ferată în o oră și 58 de minute. CFR Călători a pus în circulație, începând cu 4 iulie 2014, două garnituri de mare viteză pe ruta București-Constanța și încă două pentru retur.

Cele mai rapide trenuri din lume

România este mult în urma altor state la capitolul viteză pe calea ferată. Călătorile cu trenul au alt farmec în țări precum Japonia, China sau Italia, unde mastodonții de oțel aleargă mâncând pământul. De exemplu, trenul Shinkasen E5 din Japonia, care leagă Aomori de Tokio, rulează cu 320 km/h. Spaniolii se mândresc cu garnitura Siemens Velaro E, care „zboară” cu 350 km/h între Madrid și Barcelona. Italienii pot călători în 13 orașe din Pensinsulă cu trenul AGV Italo, care rulează cu până la 360 km/h, iar chinezii folosesc trenul Harmoz CRH380A, între Shanghai și Guangzhou, fiindcă atinge 380 km/h. Cel mai rapid tren din lume, care efectuează curse regulate, este Shanghai Maglev din China, care atinge viteza maximă de 431 km/h.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net