Un nou aquapark va fi construit în România! Investiția se ridică la o sumă uriașă
Un proiect impresionant urmează să fie construit într-un județ din Ardeal. Un aquapark modern, ce se va întinde pe o suprafață de mii de metri pătrați, urmează să fie ridicat și pus la dispoziția turiștilor. Investiția ajunge în jurul sumei de 30 de milioane de euro.
Vești bune pentru turismul din țara noastră! Un aquapark incredibil, ce va oferi turiștilor cele mai moderne facilități, urmează să fie ridicat într-un județ din Ardeal. Mai precis, acest proiect impresionant urmează să fie construit în comuna Odoreu, din județul Satu Mare. Acest nou aquapark este o investiție care promite să atragă un număr considerabil de turiști în zonă, iar bugetul acestei investiții ajunge în jurul sumei de 30 de milioane de euro.
Comuna Odoreu se află la o mică distanță de municipiul Satu Mare, iar noul aquapark, ce oferă cele mai bune și moderne condiții turiștilor care vor sosi aici, se va întinde pe o suprafață de aproximativ 9.053 de metri pătrați.
Cum comuna Odoreu se află în apropiere de minicipiul Satu Mare, acest proiect se bucură de un amplasament strategic, cât și de o infrastructură eficientă, care poate transforma zona într-un adevărat punct de atracție pentru turiști.
Investiția ajunge la aproximativ 30 de milioane de euro
Se pare că noul aquapark urmează să aibă o capacitate impresionantă, putând să deservească aproximativ 800 de persoane pe zi în timpul sezonului estival. Pe timp de iarnă, noua atracție turistică ar trebui să își poată menține o capacitate de 300 de persoane pe zi.
Iar în cadrul acestui aquapark modern urmează să fie amenajate grupuri sanitare, zone cu sezlonguri și scaune, cât și zone cu vestiare pentru vizitatori, cu 400 de dulapuri duble. De asemenea, vor mai fi 19 cabine de schimb, cât și un restaurant uriaș, cu o capacitate de 171 de locuri în interior, alături de 64 de locuri în exterior.
Se estimează că acest nou aquapark ar trebui să fie construit într-o perioadă de 36 de luni, iar întreținerea acestuia va fi gestionată de către Odoreu. Nu mai puțin de 32 de locuri de muncă vor fi create în acest scop.