Salarii tăiate și un conflict uriaș la cel mai mare angajator din Maramureș. „Muncitorii au o ură foarte mare față de cei care lucrează în birouri”

Ultima actualizare:

Deciziile recente luate la Aramis Invest, cel mai mare angajator din județul Maramureș și una dintre cele mai mari companii din industria mobilei din România, au declanșat o dezbatere amplă despre modul în care sunt gestionate restructurările în marile organizații, dar și despre relațiile tensionate dintre diferite categorii de angajați.

Scandal la cel mai mare angajator din Maramureș.
Scandal la cel mai mare angajator din Maramureș.

Reducerea salariilor din zona TESA, combinată cu posibilitatea concedierilor și redistribuirii personalului, a generat reacții puternice atât în interiorul companiei, cât și în spațiul public, unde discuția a depășit rapid zona economică și a intrat în sfera socială și morală, scriu cei de la Adevărul.

Reduceri salariale de până la 30% 

Aramis Invest, companie cu peste 6.000 de angajați și o cifră de afaceri de aproape 2 miliarde de lei, a decis reducerea salariilor cu procente cuprinse între 10% și 30% pentru o parte dintre angajații din zona TESA, pe fondul scăderii comenzilor.

Măsura, aplicată începând din această lună, vine cu o alternativă: angajații care nu acceptă diminuarea veniturilor pot opta pentru încetarea contractului de muncă, cu compensații financiare stabilite în funcție de vechime, în unele cazuri de până la două salarii.

În paralel, compania analizează și redistribuirea unei părți din personalul administrativ către zona de producție, într-un proces mai amplu de optimizare a costurilor.

Ajustări succesive și scăderea veniturilor în ultimele luni

Decizia actuală nu este una izolată. În lunile februarie și martie, compania a redus temporar programul de lucru la patru zile pe săptămână, ceea ce a dus la diminuarea veniturilor angajaților cu aproximativ 20%.

Măsura a fost ulterior anulată înainte de sărbătorile pascale, când activitatea a revenit la programul normal, însă presiunea economică asupra companiei a rămas vizibilă în deciziile recente.

Potrivit datelor financiare publice, Aramis Invest a înregistrat în 2024 un profit net de 34,63 milioane de lei, având o cifră de afaceri de 1,94 miliarde de lei și peste 6.000 de angajați la finalul anului.

Compania, deținută de Vladimir Iacob și Marius Șelescu, a depășit pentru al optulea an consecutiv pragul de un miliard de lei cifră de afaceri, consolidându-și poziția de lider în industria mobilei din România.

Reacții dure în spațiul public: „O formă abuzivă de presiune”

Consultantul în resurse umane Doru Șupeală critică modul în care sunt implementate măsurile și atrage atenția asupra lipsei de protecție reală a angajaților în astfel de situații.

Sunt două discuții aici. În primul rând, felul în care acest angajator reduce salariile, mizând pe faptul că oamenii vor accepta pentru că nu își găsesc alt loc de muncă. Este o formă abuzivă și nu văd niciun fel de intervenție a instituțiilor statului. Asta îmi dovedește clar că nu funcționează și că instituțiile statului nu vor sări să apere drepturile oamenilor”, a declarat Doru Șupeală pentru „Adevărul”.

Conflict intern: muncitorii vs. personalul de birou

Dincolo de dimensiunea economică, cazul a scos la iveală o tensiune mai veche din mediul organizațional: percepția diferită dintre munca din producție și cea administrativă.

Muncitorii au o ură foarte mare față de cei care muncesc în birouri”, afirmă consultantul.

Șupeală explică faptul că personalul TESA include specialiști în aprovizionare, resurse umane sau relații cu clienții, adică roluri esențiale pentru funcționarea companiei, chiar dacă nu sunt direct vizibile în procesul de producție.

Potrivit acestuia, discuțiile din spațiul online au amplificat această ruptură.

Am văzut sute de comentarii în care oamenii spuneau că foarte bine li se face, că nu muncesc nimic și că nu aduc valoare. Valoarea acestor activități nu este percepută de cei aflați la baza ierarhiei firmei. În general, cei din birouri sunt văzuți ca oameni care nu sunt direct productivi și, prin urmare, ca niște paraziți, ceea ce este foarte greșit”, a spus el.

Specialistul consideră că această percepție are rădăcini istorice și nu este un fenomen nou.

Fenomenul nu este nou. După ce am publicat videoclipul în care descriam ce se întâmplă la Aramis, mama mea, care are 75 de ani, mi-a amintit că același lucru se întâmpla și pe vremea lui Ceaușescu. Mama a fost inginer la Uzina de Camioane din Brașov, iar în ultimii ani ai regimului, când economia centralizată nu mai funcționa, s-a început tăierea salariilor exact în rândul inginerilor și al personalului TESA”, a spus Șupeală.

„Fără TESA, nu funcționează nici producția”

Consultantul subliniază că activitățile administrative sunt esențiale pentru funcționarea oricărei companii, chiar dacă rolul lor este mai puțin vizibil.

Dacă nu mai ai oameni la aprovizionare, înseamnă că nu mai ai nevoie de aprovizionare. Dacă nu mai ai nevoie de aprovizionare, înseamnă că nu mai ai comenzi. Dacă nu mai ai comenzi, nici tu nu îți vei mai primi salariul”, a explicat el.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Aeroportul  «Henri Coandă» jpeg
jeshoots com wallet 2125548 jpg
ploaie freepik jpg
roboti umanoizi amazon foto X jpg
Lacul Herastrau Primaria Bucuresti jpg
image png
Sucuri  jpg
moritz320 rice 2294365 (1) jpg
image
image