Povestea femeii care a condus China din umbră. A intrat în palat ca amantă și a ajuns cea mai temută împărăteasă

Povestea femeii care a condus China din umbră. A intrat în palat ca amantă și a ajuns cea mai temută împărăteasă

Cixi este una dintre cele mai controversate figuri din istoria Chinei. Intrată în Orașul Interzis ca simplă concubină a împăratului Xianfeng, ea a reușit să urce treptat în ierarhia imperială și să devină femeia care a condus destinele imperiului timp de zeci de ani. Inteligența, ambiția și influența sa au transformat-o într-una dintre cele mai puternice personalități ale Chinei imperiale.

Împărăteasa Cixi, de la concubină la cea mai puternică femeie din China / foto: captură video
Împărăteasa Cixi, de la concubină la cea mai puternică femeie din China / foto: captură video

Născută pe 29 noiembrie 1835, la Beijing, sub numele de Yehe Nara, viitoarea împărăteasă provenea dintr-o familie nobilă manciuriană care își pierduse mare parte din avere. La doar 17 ani, a participat la selecția organizată pentru alegerea noilor concubine imperiale.

Candidatele au trecut prin numeroase probe privind sănătatea, originea, educația și chiar compatibilitatea horoscopului. După selecție, Yehe Nara a fost aleasă și a primit rangul de concubină de gradul patru, cunoscut sub denumirea de Gui Ren.

Viața din Orașul Interzis nu a fost însă așa cum și-o imaginase. Tânăra a descoperit că regulile erau extrem de stricte, iar concubinele își dedicau întreaga existență curții imperiale. În această perioadă, a studiat limba chineză și manciuriană, pictura, poezia și textele clasice, pregătire care avea să îi deschidă drumul spre cercul apropiat al împăratului.

Cum a devenit cea mai puternică femeie din China

Inteligența și interesul pentru politică l-au impresionat pe împăratul Xianfeng, care a început să îi încredințeze tot mai multe responsabilități și chiar i-a permis să participe la ședințele oficiale. Influența sa tot mai mare a stârnit nemulțumirea prinților și a oficialilor de la curte, însă împăratul a continuat să o sprijine.

Momentul decisiv a venit în 1856, când Yehe Nara l-a născut pe Tongzhi, singurul fiu al împăratului. După moartea împăratului Xianfeng, în 1861, Cixi a reușit să își impună fiul, Tongzhi, ca succesor la tron și a devenit regentă. Când acesta a murit prematur, în 1875, la doar 18 ani, împărăteasa a condus din nou alegerea noului suveran. De această dată, l-a desemnat pe Zaitian, cunoscut ulterior ca împăratul Guangxu, un nepot de numai patru ani, pe care l-a adoptat și în numele căruia a continuat să conducă imperiul. Și moartea acestuia, survenită în 1908, a fost învăluită în controverse, existând suspiciuni că ar fi fost otrăvit.

De-a lungul domniei sale, Cixi și-a construit reputația unei conducătoare autoritare. Istoricii o descriu drept o femeie ambițioasă și lipsită de milă, acuzată că a înăbușit revolte cu ajutorul armatei, a ordonat execuții și a luat decizii fără a ține cont de părerile oficialilor.

La doar o zi după ce l-a urcat pe tron pe Puyi, ultimul împărat al Chinei, Cixi a murit, pe 15 noiembrie 1908, în Palatul Zhongnanhai din Beijing.

Orașul Interzis, simbolul puterii imperiale

Palatul în care Cixi și-a petrecut cea mai mare parte a vieții este astăzi unul dintre cele mai impresionante monumente istorice din lume. Orașul Interzis a fost reședința împăraților din dinastiile Ming și Qing timp de aproape 500 de ani și face parte din patrimoniul mondial UNESCO din 1987.

Complexul se întinde pe aproximativ 72 de hectare și cuprinde peste 980 de clădiri, însumând mai mult de 8.700 de încăperi, fiind unul dintre cele mai bine conservate palate imperiale existente în prezent.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
image png
image png
image png
masserie puglia jpg
sfantul ilie jpg
masina de spalat vase jpg
politie grecia pexels jpg
image
image