Plan pentru salvarea celui mai vechi monument medieval din București, reședința a patru domnitori ai Țării Românești

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cel mai vechi monument medieval din București, Palatul Voievodal Curtea Veche, intră într-un amplu proces de punere în siguranță, după ani de degradare accentuată. Construit în secolul al XV-lea, ansamblul de peste 570 de ani a fost reședință pentru unii dintre cei mai importanți domnitori ai Țării Românești: Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu.

Palatul Voievodal Curtea Veche va fi restaurat. Foto: Facebook/Primăria Municipiului București
Palatul Voievodal Curtea Veche va fi restaurat. Foto: Facebook/Primăria Municipiului București

Clădirea este „într-o stare avansată de degradare, are infiltraţii, plouă în interior, este plin de buruieni şi are nevoie urgent de protecţie”, a scris primarul genetral, Ciprian Ciucu, pe Facebook. Lucrările de urgență ar urma să înceapă în curând și să dureze câteva luni.

Un monument esențial, în stare critică

Palatul Voievodal Curtea Veche, situat în centrul Capitalei, reprezintă cel mai vechi monument istoric al Bucureștiului.

Ansamblul, întins pe aproximativ 3.380 de metri pătrați, include mai multe corpuri de clădire și vestigii arheologice din secolele XV–XVIII.

De-a lungul timpului, a fost centrul politic, administrativ și comercial al Țării Românești, locul în jurul căruia s-a format orașul modern.

În prezent, monumentul se află într-o stare avansată de degradare. Infiltrațiile de apă au afectat structura, iar interiorul este expus intemperiilor. Lipsa lucrărilor de întreținere a dus la deteriorări vizibile.

Planul de salvare și punere în siguranță

Primarul general al Capitalei a semnat ordinul de punere în siguranță a Palatului Voievodal Curtea Veche, marcând începutul unei etape esențiale de protejare a monumentului. Lucrările sunt programate să înceapă în câteva săptămâni și vor dura aproximativ 4–6 luni, urmând să se concentreze pe stabilizarea structurii și oprirea degradării active.

„Salvăm de la distrugere totală prima curte domnească a oraşului! Palatul Voievodal Curtea Veche are 570 de ani şi datează din secolul XV. Primarul Ciprian Ciucu a semnat autorizaţia de construire pentru punerea în siguranţă", anunţă, joi, Primăria Bucureşti, pe pagina de Facebook.

După această etapă, este planificată restaurarea completă a ansamblului istoric. Intervenția vine după o tentativă anterioară de consolidare, începută în 2018 și abandonată ulterior, fără măsuri eficiente de conservare.

Situl a funcționat până în 2015 ca muzeu, însă în ultimul deceniu a rămas expus degradării progresive.

„Vestigiile se află fix în inima oraşului, pe str. Franceză nr. 19-23. Ocupă o suprafaţă de 3.380 mp şi conţin nouă corpuri de clădire.

S-a mai încercat o punere în siguranţă, în 2018, însă lucrările au fost oprite doi ani mai târziu şi abandonate. Nu au fost luate atunci nici cele mai mici măsuri de conservare a monumentului istoric", au mai transmis reprezentanţii Primăriei Capitalei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
HI56TkAaEAARL5O jpg
stocksnap android 2618093 jpg
casa png
image png
14 webp
image png
image png
image
image