România, primul loc în Europa la pupat moaște, dar nu cu tot cu tineri. Care este situația în alte țări

Europenii sunt mai puțin religioși decât locuitorii de pe alte continente, dar există diferențe mari între nivelurile de credință, potrivit unui studiu publicat recent. În timp ce românii se declară foarte religioși, în alte țări încrederea în religie cunoaște o scădere semnificativă, iar prine acestea este inclusiv Italia, centrul catolicismului. Studiul clasează România pe primul loc ca fiind cel mai credincios popor de pe continent.

moaste 3 jpg

Românii se consideră foarte religioși

România este țara europeană cu cele mai multe persoane care se consideră foarte religioase (55%), cercetătorii luând în considerare că persoanele foarte credincioase sunt cele care participă de cel puțin două ori pe lună la slujbe, se roagă cel puțin o dată pe zi, cred în Dumnezeu cu toată certitudinea sau spun că religia e foarte importantă pentru ele.

În schimb, în alte țări foste comuniste, precum Cehia și Letonia, încrederea în religie s-a prăbușit, iar scăderea este accelerată chiar și în „leagănul” catolicismului, Italia, potrivit unui sondaj realizat de Pew Research Center, o organizație americană din Washington.

Relația românilor cu religia

55% din adulții din România se consideră "foarte credincioși", cel mai mare nivel de pe continent;

50% consideră că religia este foarte importantă în viața lor;

50% merg la slujbă cel puțin o dată pe lună;

44% se roagă în fiecare zi;

64% cred cu toată certitudinea în Dumnezeu.

Tinerii se rup de Biserică

Țări precum Cehia și Estonia au niveluri de credință similare cu cel din Danemarca, cu mult sub cele ale țărilor din centrul și estul Europei.

Sondajul realizat în 2018 de Forumul Economic Mondial a descoperit că tinerii cu vârste între 16 și 29 de ani erau mai puțin credincioși decât persoanele mai în vârstă, iar tinerii din Cehia erau cel mai puțin religioși din Europa.

Astfel, 91% din tinerii cehi de 16-29 de ani au spus că nu au o religie, urmați de cei din Estonia (80%), Suedia (75%) și Marea Britanie (70%).

Iar în 12 din cele 22 de țări studiate, peste jumătate din tineri nu se identificau cu nicio religie sau cult religios.

Să nu uităm însă că în România religia e materie la şcoală încă din clasa 0. Şi chiar dacă legea spune că e opţională, în fapt, multe şcoli nu asigură posibilitatea părintelui de a opta.

Țările din Europa cu cel mai mare număr de credincioși:

image
image

Dacă în România încrederea în Biserică se menține la un nivel ridicat, în alte părți ale continentului scade vertiginos. Țările scandinave și cele din vestul Europei, precum Franța și Marea Britanie, sunt cunoscute pentru secularizarea lor din ultimii ani.

Dar acum și în Italia, centrul catolicismului animat de Vatican, doar 19% dintre cetățeni mai participă săptămânal la slujbă, în timp ce 31% nu se duc niciodată, arată cercetarea recentă, notează Euronews.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net