5 «scuturi» împotriva alergiilor de sezon
Strănutăm, ne lăcrimează ochii, ne mai curge nasul şi, nu de puţine ori, ne confruntăm cu iritaţii ale pielii şi senzaţie de prurit. De vină pot fi alergiile provocate de flori, soare puternic sau schimbări de umiditate specifice primăverii şi verii, susţine Ema Gheorghiţă, farmacist doctorand specializat în tratamente cosmetice naturale.
”Foarte multe persoane se confruntă cu simptome specifice alergiilor şi consideră fie că au răcit, fie că au mâncat ceva care nu le-a priit şi care le-a lăsat urme pe piele, însă realitatea este că organismul se modifică de la an la an şi poate reacţiona diferit la condiţii similare cu cele din trecut. În ultimii ani, am studiat acest fenomen şi am adaptat permanent reţetele de dermato cosmeticenaturale pe care le prepar, astfel încât acestea să devină un scut de protecţie pentru piele, împotriva alergiilor, pentru că o rutină adecvată de skincare chiar poate preveni şi a atenua simptomele, chiar şi în cazul celor mai sensibile persoane”, susţine Ema Gheorghiţă, care a pregătit şi o listă cu cinci metode-scut împotriva alergiilor de sezon.
Potrivit specialistului, alergiile de piele specifice primăverii şi verii pot lua multe forme, de la eczeme şi dermatită de contact, până la urticarie şi fotodermatite, iar în cazul celor predispuşi la astfel de afecţiuni, pentru că factorii declanşatori sunt pretutindeni, de la polenul în suspensie până la schimbările de umiditate şi intensitatea crescută a razelor solare, iar tot acest mix dinamic poate perturba echilibrul delicat al pielii, provocând iritaţii, roşeaţă, mâncărime şi alte disconforturi.
Iată cele 5 elemente esenţiale ale unei rutine zilnice eficiente în combaterea alergiilor de piele!
1. Curăţarea blândă
Pentru aceasta alegeţi demachiante, loţiuni sau săpunuri fără alcool, parfumuri sau alte ingrediente care pot irita pielea. Curăţarea trebuie să fie eficientă, dar delicată, eliminând impurităţile fără a dezechilibra bariera naturală a pielii.
2. Hidratarea intensivă
Este foarte importantă, pentru că o piele bine hidratată este mai rezistentă la iritanţi. Dacă hidratarea din interior se poate face consumând minimum 1,5 litri de apă zilnic, hidratarea corpului la exterior se poate face cu ajutorul cremelor şi loţiunilor bogate în ceramide, acid hialuronic şi emolienţi naturali, substanţe esenţiale pentru menţinerea pielii suple şi protejate.
3. Protecţia solară
Ştim că poate părea un stereotip, dar expunerea la soare poate exacerba anumite alergii de piele, inclusiv fotodermatitele, de aceea utilizarea zilnică a unei creme de protecţie solară cu spectru larg (SPF 30 sau mai mare), chiar şi în zilele noroase, poate face diferenţa între o piele iritată şi una perfect hidratată. Iar faptul că această protecţie solară nu e doar marketing, este dovedit de prezenţa pe piaţă a tot mai multe produse cosmetice sau de îngrijire care includ ingrediente pentru protecţia solară.
4. Produsele anti-inflamatoare
Căutaţi produse cu ingrediente cunoscute pentru proprietăţile lor calmante şi anti-inflamatoare, cum ar fi aloe vera, extractul de ovăz, niacinamida şi bisabololul.
5. Evitarea alergenilor
Pe cât posibil, reducerea expunerii la alergenii cunoscuţi este importantă în perioadele mai încărcate. Acest lucru poate însemna să ţineţi ferestrele închise în zilele cu polen ridicat şi să purtaţi îmbrăcăminte din bumbac, care să acopere cât mai mult din corp, când petreceţi timp în aer liber şi sunteţi expuşi la soare.
Specialistul în dermato-cosmetice subliniază că dincolo de toate aceste măsuri preventive sau obiceiuri sănătoase, persoanele care observă probleme persistente sau mai severe, la nivelul pielii sau alte simptome specifice alergiilor, trebuie să se adreseze medicului dermatolog sau alergolog, pentru un tratament adecvat, funcţie de afecţiune.