Înlocuiţi carnea cu produse din soia

Ultima actualizare:

În timpul postului nu este important doar să vă hrăniţi pentru a vă potoli foamea, ci trebuie să aveţi grijă ca alimentaţia să fie una echilibrată şi completă din punct de vedere nutriţional. La începutul postului, stabiliţi un program fix de masă, care să includă 3 mese principale şi 2 gustări.

Pentru cei care tolerează soia şi derivatele ei, aveţi câteva opţiuni sănătoase, care înlocuiesc cu succes produsele de origine animală.

Alegeţi tofu, lapte şi iaurt din soia, granulele din soia (neprăjite, ci fierte), folosite în  salate sau chiar gătite. Soia conţine fier, vitamina B, fibre, acid omega 3 şi scade colesterolul rău (LDL), este anticancerigenă, scade tensiunea arterială, reglează nivelul glicemiei (mai ales în cazul persoanelor cu diabet zaharat),  întăreşte sistemul imunitar.

Se recomandă consumul de soia şi derivate de maximum 3-4 ori pe săptămână, însă evitaţi şniţelele, chiftelele sau parizerul. Există şi contraindicaţii când vine vorba de soia: alergii alimentare, perioada de sarcină, hipotiroidia şi copiii sub trei ani.

Reguli importante

Atenţie la combinaţiile alimentare! Evitaţi să consumaţi „pâine cu pâine", adică pâine cu orez, pâine cu cartofi, pâine cu paste, pâine cu fasole uscată, pâine cu carne etc.

Legumele se pot asocia atât cu carbohidraţi, cât şi cu  proteine.

Fructele trebuie consumate singure, neamestecate cu nimic altceva şi în niciun caz pe post de desert! Cele mai indicate fructe sunt cele de sezon.

Pentru a nu simţi nevoia de carne, consumaţi proteine din: quinoa, linte, năut, ciuperci etc.

Dejunul să fie masa principală, iar cina servită cu minimum 4 ore înainte de culcare.

Gustările dintre mese să nu vă lipsească. Ele ar trebui să fie reprezentate în primul rând de fructe, dar şi seminţe şi fructe oleoginoase precum migdale, fistic, alune de pădure, miez de nucă, nuci macadamia (toate NEPRĂJITE). Atenţie însă la cantităţi! Toate oleoginoasele sunt "bombe" calorice!

Consumaţi minimum 2 litri de apă pe zi. Nu se iau în considerare cafeaua, ceaiurile sau alte sucuri!

Atenţie la dulciuri! Chiar dacă sunt gustoase, halvaua, pufuleţii, gogoşile sau covrigii îngraşă. Optaţi pentru 2-3 pătrăţele de ciocolată amăruie, un piure sau o salată de fructe, o lingură de miere sau gem, mere coapte cu scorţişoară.

Folosiţi la salate ulei de bună calitate aşa cum este uleiul de sâmburi de struguri, uleiul de nuci, uleiul de susan, uleiul de măsline extravirgin.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
printul william craciun gettyimages jpg
Daniel Baluta si Sorin Grindeanu rezultate alegeri primarie Bucuresti  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (2) jpg
Ciprian Ciucu si Ilie Bolojan  Ludovic Orban Foto Inquam Photo    Codrin Unici (4) jpg
images jpg
Bucuresti, foto Shutterstock jpg
casa lemn pexels jpg
La 79 ani, Cristian Gatu vrea sa si refaca viata jpg
Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în „Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret” jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net