Interzis la bere pe timp de vară! De ce nu recomandă medicii consumul ei

Ultima actualizare:

Cum deja ne aflăm în a doua jumătate a lunii iunie, iar temperaturile din ce în ce mai ridicate domină întreaga țară, mai mult ca sigur că mulți dintre noi se gândesc la un pahar de bere rece drept „antidotul” perfect împotriva caniculei. Însă, indiferent cât de eficace ar părea la prima vedere, alcoolul va avea exact efectul opus! Află alături de Click! de ce nu trebuie să bei bere când este caniculă.

Consumul de alcool ne va deshidrata corpul, potrivit experților
Consumul de alcool ne va deshidrata corpul, potrivit experților

O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja ne aflăm în a doua jumătate a lunii iunie, iar în privința temperaturilor, nici nu mai este necesar să verificăm termometrele. Deja simțim cu toții că vremea caldă și-a intrat complet în drepturi, iar pe măsură ce înaintăm tot mai mult în vară, canicula va fi din ce în ce mai greu de suportat. În aceste condiții, ar fi de înțeles dacă am apela la un pahar de bere rece pentru a ne mai răcori. Însă, alcoolul nu este deloc „antidotul” perfect împotriva caniculei, ba chiar din contră!

Potrivit informațiilor oferite de către cei de la adevarul.ro, alcoolul va aduce cu sine exact efectul invers! În loc să ne simțim revigorați după un pahar de bere rece, sau chiar de vin, corpul nostru va fi mult mai deshidratat! Conform declarațiilor doctoriței Diana Cimpoeșu, nu numai că berea ne va face să ne simim deshidratați, dar trebuie să consumăm și un nivel mult mai ridicat de apă, pentru ca aceasta să fie eliminată din organism!

Apa rămâne cel mai bun „antidot” împotriva caniculei

Chiar dacă pentru unii dintre noi poate fi o veste tristă, se pare că berea nu ne ajută deloc pe timpul zilelor fierbinți de vară, dimpotrivă, chiar ne face rău. Astfel, singurul „antidot” cu efecte garantate împotriva temperaturilor ridicate rămâne apa! Iar deshidratarea nu este singurul efect advers pe care îl putem suferi din cauza berii.

Potrivit opinieni specialiștilor, consumul acestei băuturi ne poate cauza diverse probleme de inimă, printre care și hipertensiune.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net