Un obicei „banal” înainte de culcare poate declanșa boli grave, inclusiv obezitate și nu este vorba de mâncare

Expunerea la orice lumină, fie ea și slabă, în timpul somnului poate declanșa afecțiuni grave. Obezitatea este una dintre ele, indică un studiu recent, relatează CNN. „Oamenii ar trebui să facă tot posibilul să evite sau să reducă la minimum cantitatea de lumină la care sunt expuşi în timpul somnului", avertizează specialiștii.

foto baza somn jpg

Chiar și lumina slabă, pe care o numim de veghe, poate perturba somnul, favorizând apariția unor afecțiuni precum diabet, obezitate şi hipertensiune arterială.

„Expunerea la orice formă de lumină în timpul perioadei de somn a fost asociată cu un risc crescut de a diabet, obezitate şi hipertensiune arterială atât la bărbaţii, cât şi la femeile în vârstă", a declarat autorul principal al studiului, Phyllis Zee, de la Northwestern University Feinberg School of Medicine din Chicago.

„Oamenii ar trebui să facă tot posibilul să evite sau să reducă la minimum cantitatea de lumină la care sunt expuşi în timpul somnului", a adăugat ea.

Televizorul aprins, sursă de îmbolnăvire

Studiul a examinat rolul luminii în somnul adulţilor sănătoşi în vârstă de 20 de ani.

Somnul cu o lumină slabă, cum ar fi un televizor cu sunetul oprit, a crescut glicemia şi ritmul cardiac al tinerilor în timpul experimentului, potrivit CNN.

Un ritm cardiac ridicat pe timp de noapte s-a dovedit în studii anterioare a fi un factor de risc pentru viitoarele boli de inimă. De asemenea poate duce la moarte timpurie.

În același timp, un nivel mai ridicat al glicemiei este un semn al rezistenţei la insulină, care poate duce, în cele din urmă, la diabet de tip 2.

Risc și mai mare pentru vârstnici

Noul studiu, publicat în revista Sleep s-a concentrat asupra persoanelor în vârstă care "prezintă deja un risc mai mare de diabet şi boli cardiovasculare", a declarat într-un comunicat coautorul Dr. Minjee Kim, profesor asistent de neurologie la Şcoala de Medicină Feinberg a Universităţii Northwestern.

La studiu au participat 552 de bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 63 şi 84 de ani. Aceștia au purtat un actigraf, un mic dispozitiv ca un ceas de mână care măsoară ciclurile de somn, mişcarea medie şi expunerea la lumină.

Măsurăm de fapt cantitatea de lumină la care este expusă persoana cu un senzor pe corp şi comparăm acest lucru cu activitatea de somn şi de veghe pe o perioadă de 24 de ore", a spus Zee.

Mai mult de 53% dintre participanți au avut lumină în timpul nopţii în cameră și, potrivit măsurătorilor, aceștia erau „cei mai  predispuşi să aibă diabet, obezitate sau hipertensiune”.

Persoanele care se expun unei lumini mai puterniuce în timpul somnului, au tendința de a dormi până târziu, iar acest tip de persoane prezintă un rusc mai mare de boli cardiovasculare și metabolice, spun experții.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ochi albastri jpg
moneda jpeg
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net