A fost cel mai bogat pasager de pe Titanic. Povestea incredibilă a lui John Jacob Astor
Chiar dacă a trecut mai mult de un secol de la acest incident dramatic, scufundarea navei Titanic este unul dintre evenimentele istorice care continuă să fascineze oamenii din întreaga lume. Nu mai puțin de 1.514 persoane și-au pierdut atunci când vasul s-a lovit de un iceberg, în anul 1912. Iar printre aceștia a fost și cel mai bogat pasager de la bord.
Indiferent cât de mulți ani au trecut de la scufundarea Titanicului, acest vapor continuă să rămână viu în memoria oamenilor, care rămân la fel de fascinați de povestea acestuia ca întotdeauna. Nu mai puțin de 2.228 de pasageri se aflau la bordul vaporului, iar mai bine de jumătate dintre aceștia și-au pierdut, din păcate, viața.
Iar printre victime se afla și John Jacob Astor al IV-Iea, cel mai bogat pasager de pe Titanic. Acesta ar fi avut o avere fabuloasă, iar banii din conturile sale ar fi putut finanța construcția a 30 de nave precum Titanicul.
După o căsătorie eșuată, Astor se recăsătorește la vârsta de 47 de ani cu Madeleine Talmage Force, o tânără de numai 18 ani. Aceasta rămâne însărcinată cu Astor și dorește să nască în Statele Unite, motiv pentru care cei doi ajung la bordul navei Titanic. Alături de ei se mai aflau un valet, o servitoare, cât și o asistentă medicală.
Cel mai bogat pasager de pe Titanic
Pe data de 14 aprilie, vaporul se lovește de un iceberg în Oceanul Atlantic, moment în care începe să se scufunde. Deși Titanicul putea transporta 64 de bărci de salvare, la bord se aflau doar 20, iar Astor a reușit să își ajute soția, servitoarea, cât și asistenta medicală să se urce în una dintre acestea.
Astor a rămas la bordul Titanicului, iar supraviețuitorii care l-au văzut în ultimele momente au spus că a rămas pe punte, calm, fumând o țigară alături de scriitorul Jacques Futrelle. Trupul lui a fost recuperat pe 22 aprilie, fiind recunoscut după inițialele de pe sacou.