A fost un fenomen în literatură, dar și-a trăit ultimele zile într-un ospiciu. Poetul genial a murit sărac, iar rămășitele sale au ajuns în podul unei biserici

Dimitrie Bolintineanu, un nume de referință în literatura română a secolului al XIX-lea, este cunoscut nu doar pentru operele sale valoroase, ci și pentru viața marcată de tragedii și sfârșitul său cutremurător. Poet, diplomat și revoluționar, Bolintineanu a influențat cultura românească prin creațiile sale de inspirație istorică și patriotică. Însă, din păcate, geniul său literar nu l-a ferit de sărăcie și nebunie, ajungând să moară într-un ospiciu și să fie uitat de contemporani.

Viața sa a fost una presărată de durere încă de la o vârstă fragedă

Născut în 1819, la Bolintin Vale, Dimitrie Bolintineanu și-a luat numele de familie după localitatea sa de origine. Viața sa a fost una presărată de durere încă de la o vârstă fragedă. A rămas orfan de ambii părinți la doar 12 ani, fiind crescut de o mătușă. În tinerețe, a experimentat prima mare tragedie care i-a marcat profund viața și cariera: la vârsta de 22 de ani și-a pierdut iubirea, o tânără de doar 19 ani, bolnavă, a cărei moarte l-a îndurerat adânc. Această suferință a devenit sursa de inspirație pentru elegia „O tânără pe patul morții”, una dintre cele mai sensibile și emoționante creații ale sale.

Exilul și cariera literară

Bolintineanu a fost ales membru al „Asociației Literare a României” și, cu ajutorul unei burse, a studiat la Paris, unde s-a implicat în lupta revoluționară a vremii. A fost descris ca un om cu o statură înaltă, o față brunețică și o expresie meditativă, care emana un farmec aparte, așa cum rememora Nicolae Petrașcu în biografia sa.

Revenirea sa în țară, în timpul Revoluției de la 1848, a fost marcată de noi dificultăți. După ce revolta a fost înfrântă, a fost arestat, dar a reușit să evadeze și a plecat din nou în exil. Exilul și dorul de patrie au avut un impact devastator asupra sănătății sale, atât fizice, cât și mentale.

După revenirea din exil în 1857, Bolintineanu a încercat să se implice în politică, devenind ministru al Cultelor. Însă cariera politică nu i-a adus liniște. A trăit izolat, cu o pensie de mizerie, iar depresia și sărăcia l-au învins. În 1871, la vârsta de 50 de ani, a fost internat la Ospiciul Pantelimon, fără haine și fără resurse. A fost înregistrat ca fost ministru al Cultelor, iar toate bunurile sale au fost vândute pentru a acoperi datoriile.

Pe 20 august 1872, Dimitrie Bolintineanu a murit, la doar 52 de ani, însă umilințele nu s-au oprit aici. Trupul său nu a fost îngropat cu onoarea pe care o merita. Osemintele lui au fost scoase pentru a fi așezate sub un bust ce urma să-i fie ridicat. În acest timp, rămășițele sale au fost abandonate în podul unei biserici, printre șoareci și praf, arătând o nedreaptă și dureroasă nepăsare față de unul dintre cei mai mari poeți ai literaturii rom