Bărbatul care a ținut cea mai lungă dietă din lume. Cum a reușit să trăiască mai mult de un an fără să mănânce
În 1965, scoțianul Angus Barbieri, în vârstă de 27 de ani, suferea de obezitate și credea că nu poate duce o viață normală fără ajutor de specialitate. El cântărea 207 kg când a fost internat într-un spital scoțian și a cerut ajutorul medicilor. A început o perioadă de post de 382 de zile, în care nu s-a atins de mâncare solidă, una dintre cele mai lungi perioade de post înregistrate în istoria medicală.
Angus Barbieri ajunsese atât de obez, încât doctorii i-au spus că nu mai are mult de trăit. Scoţianul de origine italiană cântărea 207 kilograme și avea 27 de ani când s-a prezentat la spitalul Royal Infirmary din Dundee, Scoţia, în 1965.
Doctorii i-au sugerat o dietă cu apă, timp de 40 de zile, fiind convinși că tânărul nu va rezista mai mult de 2-3 zile fără să mănânce. În timpul postului său extrem, el a consumat doar lichide: apă, ceai, cafea. Însă, mare le-a fost mirarea medicilor când Angus a reuşit să bată recordul mondial şi să nu se atingă de mâncare timp de 382 de zile! Pe întreaga perioadă de post, bărbatul a fost supravegheat îndeaproape, iar medicii, pentru a compensa lipsa de nutrienți, i-au prescris vitamine și suplimente de minerale, inclusiv potasiu și sodiu.
A reușit să slăbească și a pierdut 125 de kg
Spre final, în ultimele săptămâni, Angus a recunoscut că a început să adauge puţin lapte sau un vârf de linguriţă de zahă în cafea şi în ceai. De asemenea, în ultima zi, cea de-a 382, el cântărea 82 kg, cu alte cuvinte a dat jos 125 de kg. Atunci a fost și ziua în care a renunțat la regim, potrivit Historia.ro.
După ce a fost externat, tânărul făcea vizite frecvente la spital și rămânea adesea peste noapte. I se făceau teste regulate de sânge, care arătau că organismul său funcționa surprinzător de bine. Însă, cinci ani mai târziu, Angus s-a mai îngrăşat 7 kg, cântărind 98 kg, dar nu a mai revenit niciodată la greutatea inițială. A murit în 1990, la 51 de ani. Povestea lui Angus pare de necrezut, însă a fost detaliată chiar de doctorii săi, în 1973, în publicaţia „Postgraduate Medical Journal”.