Cel mai crud domnitor din istoria României. A fost unul dintre cei mai aspri și nu suporta hoții, leneșii și mincinoșii

12 iulie 2023 7:22   Fapt divers

Istoria poporului nostru este plină de personalități puternice, care au reușit să imprime noi traiectorii destinului românilor. Aceștia au devenit adevărate legende, iar astăzi, indiferent de cât de multă istorie știm, fiecare dintre noi îi poate recunoaște. Iar printre nenumărații domnitori care și-au înscris numele în analele istorie se află și unul despre care până și contemporanii săi vorbeau plini de teamă. Este vorba despre nimeni altul decât Vlad Țepeș.

Istoria poporului nostru este plină de momente de cotitură, iar în multe dintre acestea am avut norocul să avem în frunte personalități puternice, care au imprimat traiectorii cu totul noi destinului românilor. Aceste persoane au devenit, în timp, legende și eroi populari, iar de multe ori „mitul” acestora este greu de separat de realitatea istorică. Fie că vorbim despre Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, ori Mihai Viteazul, numele domnitorilor de acest calibru pot fi recunoscute de către orice român, chiar și de cei fără un interes anume în istorie. Iar în această listă impresionantă se află și un domnitor despre care până și contemporanii săi vorbeau în șoaptă, plini de teamă: Vlad Țepeș.

Potrivit celor de la historia.ro, viitorul domnitor al Valahiei s-a născut în anul 1431, la Sighișoara. Tatăl acestuia era renumit de-a lungul Europei, fiind un membru al Ordinului Dragonului, un grup de cavaleri din această parte a continentului ce își propunea să oprească avansul Imperiului Otoman. De altfel, numele său, Vlad Dracul, vine de la acest ordin. „Dracul” nu se referă la diavol, ci este cuvântul latin pentru dragon, „draco”.

Otomanii au inventat porecla de „țepeș”

Vlad Țepeș era o personalitate cunoscută, chiar și printre contemporanii săi. Domnitor al Valahiei (în mai multe rânduri), el nu avea deloc toleranță pentru hoți, leneși, ori mincinoși, iar pedeapsa favorită pe care o aplica era trasul în țeapă. Acest lucru a dus ca otomanii să îi spună Kazıklı Bey, adică Prințul Țepeș, conform unei cronici valahe din 1550.

Până la urmă, regimul extrem de autoritar și crud al lui Vlad pare să fi dat și rezultate. Conform surselor vremii, în timpul domniei sale se putea bea apă din fântâna Târgoviștei cu un pocal de aur, fără ca nimeni să nu îl fure. Deși sună mai mult a legendă, existența acestui pocal este confirmată de către sursele contemporane cu Vlad.

Vlad Țepeș a condus și campanii împotriva avansului otoman, iar oricine era chiar și suspectat de trădare primea pedeapsa de a fi tras în țeapă. Cruzimea sa a adus, în cele din urmă, un avantaj psihologic în fața invadatorilor, care s-au retras din Țara Românească atunci când au dat de pădurea de cadavre trase în țeapă, ridicată de Vlad în jurul Târgoviștei.

Mai multe