Cum ne putem proteja florile de caniculă? Sfaturile importante date de grădinarii cu experiență
Cu siguranță că fiecare dintre noi încercăm să facem față temperaturilor ridicate din ultimul timp. Însă nu doar noi vom fi afectați de canicula de pe timpul verii, ci și florile noastre! Iar dacă avem norocul de a ne număra printre românii care au propria curte, trebuie să știm câteva sfaturi ingenioase care ne pot salva florile din fața căldurii!
Căldura poate fi destul de dificil de suportat chiar și de către oameni, mai ales atunci când temperaturile din termometre ajung să se apropie de 40 de grade. Însă nu doar oamenii sunt nevoiți să treacă peste astfel de zile caniculare, ci și plantele! Iar dacă nu știm cum să avem grijă de ele, este foarte posibil ca grădina noastră să nu supraviețuiască caniculei de peste vară!
Cel mai bine este să ascultăm de sfaturile grădinarilor cu experiență, iar un detaliu important pe care aceștia ni-l spune ține de modul în care vom uda plantele! Mai precis, este foarte important ca pe timp de vară să nu udăm florile în mijlocul zilei! Cel mai bine este să facem acest lucru cât mai dimineață, ori seara, după ce deja a apus Soarele!
Cum ne putem salva grădina din fața caniculei
Udatul florilor este foarte important în această perioadă, iar atunci când punem apă plantelor din grădină este important să nu exagerăm. Chiar dacă ne putem gândi că florile vor avea nevoie de mai multă apă din cauza caniculei, dacă punem o cantitate prea mare, planta poate fi sufocată, deoarece apa va bloca alimentarea cu oxigen din sol.
Un alt detaliu important este temperatura apei! Chiar dacă nouă ne face plăcere să bem apă rece, același lucru nu se poate spune și despre plante! Apa pe care le-o turnăm trebuie să fie la o temperatură ambientală! Dacă cumva folosim apă rece pentru a uda florile, șocul termic poate să le împiedice să absoarbă cantiatea de apă de care au nevoie!
Astfel, este foarte important să știm cum să ne udăm corect grădina, dacă vrem să o ținem în siguranță, pe timpul caniculei!