Cum să îți decorezi masa de Paște. Care sunt ornamentele simbolice pentru această sărbătoare

16 aprilie 2023 6:19   Fapt divers
Ultima actualizare:

Casa este deja aerisită și curată când vine Paștele. Însă, în această zi de sărbătoare, pentru a își întâmpina invitații și pe cei dragi așa cum se cuvine, multe gospodine decorează masa pascală. Care sunt ornamentele simbolice pentru această sărbătoare?

Pentru a întâmpira așa cum se cuvine sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos, în Săptămâna Mare, toate pregătirile sunt în toi în casele creștinilor, curățenia, cumpărăturile necesare, sau decorarea masei de Paște sau a casei. Însă, care sunt ornamentele care nu ar trebui să își lipsească de pe masă?

Decorațiunile de pe masa de Paște joacă un rol important, pe lângă bucatele tradiționale pe care le pregătești pentru masa în familie. Și chiar dacă nu ai musafiri, tot nu ar trebui să îți lipsească de pe masă ouale vopsite, florile, crenguțele înmugurite de salcie și, bineînțeles, în centrul mesei, lumânările aduse de la biserică din noaptea de Înviere.

Ornamentele simbolice pentru această sărbătoare

Ouăle roșii. Reamintindu-ne de sacrificiul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ouăle roșii nu trebuie să lipsească de pe masă. Ele pot fi puse alături de ouă vopsite și în alte culori. Semnificând curățirea sufletească și smerenia, speranța și rugăciunea, nici lumănările nu trebuie excluse.

Iar florile - de preferat flori de primăvară, precum narcise, liliac, lalele sau lăcrămioare - reprezintă bucuria Învierii Domnului și speranța pe care ne-o aduce în suflete. În cele din urmă, nelipsit nu trebuie să fie nici iepurașul de Paște – simbolul fertilității și al primăverii.

Așadar, ouăle roșii, alături de ouă vopsite și în alte culori, lumânări, iepurașul de Paște, crenguțe de salcie, colaci împletiți și câteva flori sunt ornamentele simbolice ale Paștelui și cele pe care trebuie să le ai pe masă.

Totodată, și culorile alese sunt importante. Indicat ar fi să nu alegi mai mult de 2-3 culori pe care să le combini, însă poți alege nuanțe specifice primăverii, precum verde, galben, turcoaz, roz, portocaliu și bleu. Pentru copilași, mai poți așeza un coșuleț cu bomboane sau dulciuri.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Mai multe